Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ovidiu Sîrbu (ALDE) a anunțat, joi, că linia de cale ferată Brașov-Simeria, pe care se va circula cu o viteză maximă de 160 km/h, va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

Afirmația lui Ovidiu Sîrbu a fost făcută în contextul în care acesta se afla în vizită de lucru pe șantierul proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov- Simeria, parte componenă a Coridorului IV paneuropean pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h”, potrivit unui comunicat de presă al ALDE remis.

“Dacă pe insfrastructura rutieră lucrurile nu se desfășoară întotdeauna așa cum ne-am dori, am avut supriza ca pe cei aproape 100 de kilometri de cale ferată de pe Coridorul IV paneuropean, între Sighișoara și Coșlariu, să văd o mobilizare exemplară. Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov- Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean prevede ca circulația trenurilor să fie cu o viteză maximă de 160 km/h, pe porțiunea mai sus menționată”, a declarat Ovidiu Sîrbu, conform sursei citate.

Acesta a adăugat că a primit asigurări de la directorul general al CFR, Ion Gavrilă, că vor fi făcute eforturi ca până la finalul anului să se poată circula pe această porțiune de cale ferată.

“Desigur, mulți ar putea spune că nu e mare lucru în condițiile în care trenurile din țările occidentale circulă și cu 300 km/h, însă trebuie să se facă diferența între trenurile de mare viteză și cele convenționale. Cele convenționale au un standard european impus și anume viteza maximă de 160 km/h, care este valabilă, spre exemplu și în Franța sau Germania. Mă bucur că domnul director general CFR Ion Gavrilă mi-a fost alături și totodată că mi-au fost date asigurări că se fac eforturi ca până la sfârșitul anului să se poată circula pe această porțiune de cale ferată. În perioada următoare se va urmări evoluția lucrărilor și se vor efectua și alte vizite pe șantiere”, a completat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.

Potrivit sursei citate, în cadrul lucrărilor au fost proiectate și executate lucrări de terasamente, suprastructură, lucrări civile în stații și lucrări energoalimentare. Printre cele mai importante lucrări finalizate sunt podul în formă de arc peste râul Târnava Mare, cu o deschidere de 125 m; Tunelul Sighișoara în lungime de 401 m și Tunelul Daneș în lungime de 969 m, cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989, care vor permite atingerea vitezei maxime de circulație de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighișoara; Atel și podurile de peste Târnavă, aferente intervalului Mediaș- Copșa Mică.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/un-nou-tronson-de-cale-ferata-pe-care-se-va-circula-cu-160-km-h-reabilitat-pana-la-finalul-anului-51452.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/un-nou-tronson-de-cale-ferata-pe-care-se-va-circula-cu-160-km-h-reabilitat-pana-la-finalul-anului-51452-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv