Președintele PSD Liviu Dragnea a felicitat-o pe prim-ministrul Viorica Dăncilă pentru discursul susținut miercuri în Parlamentul European.

El a declarat, la România TV, că, în urma intervenției premierului în fața europarlamentarilor, s-a simțit mândru că este român, precizând că dorința legitimă a României este aceea de a primi din partea membrilor UE “același respect, aceeași prețuire” pe care le manifestă și țara noastră față de Europa.

“Vreau să o felicit din toată inima pe doamna prim-ministru pentru discursul de astăzi, pentru poziția pe care a avut-o, pentru răspunsurile pe care le-a dat, pentru demnitatea cu care și-a apărat țara. (…) Eu chiar m-am simțit mândru că sunt român. Am văzut un premier al României care a mers la Strasbourg cu deferență, cu respect, cu prețuire, cum a spus doamna prim-ministru, dar cu demnitate în a-și reprezenta țara, pentru că toți suntem cetățeni europeni, toți contribuim la dezvoltarea acestui continent. Milioane de români muncesc în Europa și contribuie la dezvoltarea țărilor unde muncesc, plecați de acasă. Ceea ce am cerut noi mereu, ceea ce a exprimat și doamna prim-ministru astăzi este doar dorința noastră legitimă, total legitimă, să primim același respect, aceeași prețuire. Nu cred că este bine pentru noi, pentru generațiile următoare ca România să accepte în continuare poziția unei țări care este certată de toți și, de cele mai multe ori, nici măcar nu înțelegem de ce suntem certați”, a afirmat Dragnea.

El susține că unii parlamentari europeni sunt “manipulați” și că își formează imaginea despre țara noastră prin intermediul unor “trădători care murdăresc imaginea României”.

“Am văzut astăzi în dezbaterea de la Strasbourg luări de poziții ale unor europarlamentari din alte țări care sunt sigur că habar nu aveau cum arată legile Justiției. Mai mult decât atât, am văzut o doamnă care spunea că pentru referendum se folosesc fonduri europene. Vă dați seama ce manipulare este transmisă la Bruxelles de ani de zile, câte minciuni se spun acolo și asta pleacă numai din România, din partea unor trădători – o spun cu toată tăria – care murdăresc imaginea acestei țări, care sunt interesați de destabilizarea României și doar de a continua ca România să fie în genunchi în fața oricăror interese străine. Interesele străine sunt legitime. Problema nu este a țărilor sau a companiilor care au interese în România. Problema este a noastră dacă acceptăm această poziție sau dacă înțelegem că buna colaborare nu înseamnă slugărnicie”, a adăugat liderul PSD. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/dragnea-despre-discursul-premierului-dancila-in-pe-eu-chiar-m-am-simtit-mandru-ca-sunt-roman-51439.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/dragnea-despre-discursul-premierului-dancila-in-pe-eu-chiar-m-am-simtit-mandru-ca-sunt-roman-51439-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv