Partida terminată cu scorul de 3-1 pentru Sevilla, în deplasare cu Eibar, a fost întreruptă timp de 10 minute după ce peluza în care se aflau fanii andaluzi a cedat din cauza presiunii.

Imediat după ce Ever Banega a marcat golul de 2-0 din penalty, în minutul 58, mijlocașul s-a îndreptat către fanii andaluzi pentru a sărbători golul. Totuși, bucuria s-a transformat într-un moment de panică.

Gardul peluzei a cedat sub presiunea suporterilor și aceștia au căzut unii peste alții pe terenul stadionului lui Eibar. Fotbaliștii și oamenii de ordine s-au grăbit să-i ajute, dar trei oameni au fost răniți și unul a fost transportat de urgență la spital.

Partida a fost întreruptă timp de 10 minute, dar s-a reluat și Sevilla a câștigat într-un final cu 3-1 datorită golurilor lui Andre Silva și Banega, care a înscris de două ori. Pentru gazde a înscris Jordan, în minutele de prelungire ale partidei.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/tribuna-stadionului-echipei-eibar-a-cedat-in-meciul-cu-sevilla-51366.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/tribuna-stadionului-echipei-eibar-a-cedat-in-meciul-cu-sevilla-51366-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv