Carmen Dan a declarat că sunt efectuate demersuri pentru a acoperi deficitul de personal, însă problema încă există la nivelul MAI, ministrul adăugând că strategia de rezolvare a problemei este conform calendarului. Cel mai mare deficit e înregistrat la Poliție, de 16%, dar și la Pompieri, de 10%.

„Începem anul universitar în forță, cu o promoție, una dintre cele mai mari din ultimul an – avem 580 de studenți și in primul semestru al anului au venit în rândurile noastre aproximativ 3.000 de absolvenți în luna noiembrie. Mai așteptăm să termine școlile Ministerului încă 2.800 de oameni care vor reîntregi marea familie a Ministerului. Cu toate acestea, deși noi ne ținem cu multă determinare de planul de recuperare a deficitului de personal, avem încă un deficit, cel mai mare fiind în Politie: undeva la 16 %, Jandarmerie 9 %, Pompieri 10 %”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a subliniat că mobilizarea continuă, astfel încât să fie acoperit deficitul.

„Strategia de recuperare a deficitului este conform calendarului și o urmărim îndeaproape, în așa fel încât la finalizarea termenului preconizat sa putem spune că am acoperit într-un timp eficient cu oameni bine pregătiți nevoia de personal din cadrul Ministerului”, a mai spus Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a participat, vineri, la ceremonia de depunere a jurământului militar de către aproape 600 de studenți în anul I ai Academiei de Poliție.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/ministrul-carmen-dan-inca-avem-deficit-de-personal-strategia-de-recuperare-e-conform-calendarului-51346.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/ministrul-carmen-dan-inca-avem-deficit-de-personal-strategia-de-recuperare-e-conform-calendarului-51346-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv