Ministerul Sănătății anunță, vineri, referitor la situația Spitalului Tichilești, singurul din țară care îngrijește pacienții cu lepră și ai cărui angajați au rugat oamenii să doneze mâncare pentru pacienți, că pregătește un act normativ pentru majorarea sumelor pentru norma de hrană.

“Ministrul Sănătății va prezenta Guvernului un proiect de act normativ prin care Spitalul Tichilești se va excepta de la prevederile HG 665/2016 privind alocația de hrană acordată în unitățile sanitare, pentru a putea beneficia de un tarif majorat pentru norma de hrană”, se arată într-o informare de presă trimisă vineri de Ministerul Sănătății.

Conducerea spitalului din Tichilești, județul Tulcea, nu a cerut Ministerului Sănătății suplimentarea fondurilor de hrană sau bani pentru alte necesități.

“Cei zece pacienți au nevoie de condiții pentru un trai decent în acest spital care este practic casa lor, pentru că aici își petrec toată viața. Cred că această unitate trebuie să aibă un regim special, ea nu poate fi supusă regulilor care se aplică într-un spital care primește pacienți doar pe o perioadă limitată de timp și care se întorc acasă după rezolvarea problemei medicale. Situația este cu atăt mai damatică și a necesitat o soluționare rapidă, pentru că majoritatea acestor oameni nu mai au pe nimeni pe lume”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Reacția ministerului vine după ce angajații singurului spital din țară care îngrijește bolnavi cu lepră, din Tichilești, județul Tulcea, au făcut un apel pe Facebook către cei care își permit să doneze alimente, în special varză și castraveți, să le ofere ajutorul, deoarece banii pentru asigurarea hranei ultimilor 10 pacienți sunt insuficienți.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/ministerul-sanatatii-promite-bani-mai-muti-pentru-singurul-spital-din-tara-care-ingrijeste-bolnavii-de-lepra-dupa-ce-angajati-au-rugat-oamenii-sa-doneze-mancare-pentru-pacienti-51348.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/ministerul-sanatatii-promite-bani-mai-muti-pentru-singurul-spital-din-tara-care-ingrijeste-bolnavii-de-lepra-dupa-ce-angajati-au-rugat-oamenii-sa-doneze-mancare-pentru-pacienti-51348-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv