<!–

–>

COOLTURA Expoziție aniversară la Muzeul Colecțiilor

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Muzeul Colecţiilor de Artă a fost inaugurat pe 21 august 1978, ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României. Menirea lui a fost de a reuni într-un singur loc donaţiile făcute statului, de-a lungul anilor, de către colecţionari. La deschidere au fost expuse 13 colecţii importante, acum sunt 47 de colecţii. Pentru a marca 40 de ani de la inaugurare, a fost lansată expoziţia “Portretul colecţionarului”.

Liliana Chiriac, curatorul expoziției: “Am vrut, în această expoziţie, ce prezintă 33 de colecţii cumva să arătăm personalitatea fiecărui colecţionar în parte, cele mai reprezentative lucrări din fiecare colecție, plus portretele de familie şi ale colecţionarilor”.

Expoziţia a fost împărţită în două secţii, într-o parte lucrările donate la începuturile muzeului şi în cealaltă, piesele donate de colecţionari după 1990.

Liliana Chiriac, curatorul expoziției: “Una dintre cele mai valoroase colecţii este colecţia Grigore Zambaccian, eu un muzeu care se află pe aceeași stradă. pentru a fi muzeu şi în Însemnările unui amator de artă, chir el spune că vrea să doneze lucrările statului inclusiv casa pentru a rămâne pentru generaţiile viitoare. Acest colţ este foarte delicat și foarte impresionant, avem un Brâncuşi, este singurul Brâncuşi din colecţie, «Cap de copil», avem o lucrare de Andreescu. Și n-o să găsim în alte colecţii Andreescu. Și avem un portret făcut de Ghe0rghe Petraşcu cu care era chiar prieten, era prieten cu Petraşcu şi cu Tonitza în mod special, pe care, într-un fel, îl diviniza. Urmează colecţia Elena și Iosif Dona, deci probabil când vorbește lumea de Dona, e puţin încurcată treaba, că şi tatăl lui a fost colecţionar, generalul Dona, care a avut peste 80 de lucrări de Grigorescu, probabil şi fiul său, dr. Dona, a moştenit parţial din ele, printre care «Nud la malul mării» – e o lucrare de vârf a operei lui Grigorescu, vedem aici carnația și nudul. În primul rând, compoziţia este atipică vremii. Şi avem primul lui atelier de la Paris. Avem lucrarea «Atelierul lui Luchian». De ce l-am ales? Pentru că Luchian nu prea picta interioare. Avem vestita «Fetiţa pădurarului» de Tonitza. Acum intrăm în celelalte două săli, care reprezintă colecţii venite după 1990, sunt 16 la număr. Avem o colecţie monografică C. Baba, de ce «C. Baba»? – nu este întâmplător «C. Baba» și nu am scris Corneliu Baba, pentru că ea era Constanţa şi el era  Corneliu şi atunci, la dorinţa cumva a soţiei, Constanța, a vrut să fie «C.Baba», Nu întâmplător am luat acest autoportret, vedeţi aici o semnătură «Baba» cu un «T», acest «T» e un «Ţ», de fapt, el o alinta pe soţia lui «Ţuca», și toate lucrările care la semnătură au acest «T» de fapt au fost dedicate soţiei sale, pe care a iubit-o foarte mult”.

Nu lipsesc nici lucrările donate de academicianul Anastase Simu, cel care a înfiinţat primul muzeu din Bucureşti în 1910. Una dintre cele mai valoroase lucrări este cea donată de Alexandru Slătineanu, singurul tablou de Van Gogh din ţară.

Liliana Chiriac, curatorul expoziției: “Poate cea mai importantă lucrare, nu neapărat din muzeu, din țară aș zice eu este această lucrare «Culegătoare de morcovi”, semnată de Van Gogh, cumpărată de Alexandru Slătineanu, la Paris, dintr-o consignaţie, în anul 1900. Este perioada de început a lui Van Gogh”.

“Colţurile colecţionarilor” cuprind, pe lângă lucrările marilor pictori, şi documente, obiecte de artă decorativă care le-au aparţinut, dar şi poveştile lor impresionante de viaţă. Puteţi vizita expoziţia aniversară până la începutul anului viitor.

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-415.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-415-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
<!-- --> COOLTURA Expoziție aniversară la Muzeul Colecțiilor ...