Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanță de urgență privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților, revenindu-se la forma anterioară a reglementării. Valentin Popa a demisionat din funcția de ministrul Educației din cauza refuzului asumării acestei OUG.

“A fost pe ordinea suplimentară a ședinței un proiect de OUG de la MEN care a fost adoptat. Practic s-a stabilit că predarea limbii române în învățământul primar la clasele cu predare în limbile minorităților naționale se va face cu cadrele didactice de la clasele respective. Practic, se revine la situația de dinainte de ordonanța simplă 9/2018”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern de joi.

Acesta a precizat că Ministerul Educației a fost reprezentant în ședința Executivului de un secretar de stat, în urma demisiei lui Valentin Popa din fruntea ministerului.

„Am reușit! La cererea noastră, Guvernul a abrogat articolul din ordonanța din august, care discrimina elevii din clasele maghiare. Din nou, profesorii maghiari predau limba română!”, a scris ulterior liderul UDMR, Kelemen Hunor, pe Facebook.

Valentin Popa a declarat că a demisionat din funcția de ministru al Educației deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților.

Concret, ordonanța 9/2018, prevede ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților erau susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română.

Valentin Popa a fost învestit în funcția de ministru al Educației la finele lunii ianuarie 2018, el fiind criticat, de mai multe ori, pentru greșelile de exprimare pe care le-a făcut în cadrul mai multor declarații de presă.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/oug-privind-desfasurarea-orelor-de-romana-la-clasele-cu-predare-in-limbile-minoritatilor-motivul-pentru-care-valentin-popa-a-demisionat-adoptata-de-guvern-51334.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/oug-privind-desfasurarea-orelor-de-romana-la-clasele-cu-predare-in-limbile-minoritatilor-motivul-pentru-care-valentin-popa-a-demisionat-adoptata-de-guvern-51334-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv