Demisie neașteptată în guvernul condus de Viorica Dăncilă. Ministrul Educației a renunțat la funcție după o discuție pe care a avut-o în urma cu câteva ore cu șeful PSD, Liviu Dragnea. Demisia acestuia vine în contextul în care UDMR i-a cerut lui Valentin Popa să plece de la conducerea ministerului din cauza unui ordin care viza predarea limbii române pentru minorități.

<!–

–>

Ministrul Educației a demisionat

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

ACTUALIZARE Valentin Popa a precizat joi că asupra sa nu au fost făcute presiuni să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei, dimpotrivă, şi a explicat că a luat această decizie pentru că nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor.

“Consider că limba română şi România nu sunt de negociat. Nu putem institui un monopol al predării limbii române la aceste clase de către învăţătorii care susţin orele în limbile minorităţilor naţionale. Solicitarea UDMR are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România. Până acum, în 28 de ani, nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca aceşti copii să înveţe mai bine limba română. Iată că prima încercare de acest gen este imediat solicitată a fi abrogată. Am fost la deschiderea anului şcolar în judeţul Harghita şi am intrat în trei clase a V-a şi a VI-a şi am încercat să dialoghez cu elevii în limba română, însă fără nici un fel de succes. Nici când am plecat şi am spus la revedere, elevii nu au răspuns decât după ce li s-a tradus şi au repetat salutul după profesoara de la clasă. Aceşti elevi făcuseră în conformitate cu programa timp de cinci – şase ani câte patru ore de limba română pe săptămână plătite de statul român suplimentar, peste salariul de bază al învăţătorilor. Cu toate acestea, nivelul de cunoaşte al limbii române era aproape de zero. Având în vedere că Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului trebuie aprobate de Parlament, îi invit pe toţi parlamentarii să viziteze astfel de clase, să încerce să vadă nivelul de cunoaştere a limbii române căpătat de elevi într-un sistem care se doreşte astăzi a fi conservat”, a precizat Valentin Popa.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că a discutat cu ministrul Educaţiei despre nemulţumirile minorităţilor şi a adăugat că, de data aceasta, liderul UDMR, Kelemen Hunor, are dreptate când spune că nu va discuta alte proiecte cu cei din coaliţia de guvernare până nu sunt rezolvate problemele din Educaţie.

Întrebat la Parlament dacă a discutat cu ministrul Educaţiei despre nemulţumirile celor de la UDMR, Dragnea a spus: ‘‘Da, am discutat, dar nu e vorba numai de UDMR, este vorba de toate minorităţile, nu numai UDMR a ridicat (această problemă – n.r.), poate ei au fost cei mai vizibili, toate minorităţile au ridicat-o”.

El a adăugat că aşteaptă soluţia la această problemă de la Guvern.

Dragnea a admis că de data aceasta liderul UDMR are dreptate când spune că între Uniune şi coaliţia de guvernare nu se poate discuta despre alte proiecte legislative până când nu se rezolvă problema din Educaţie. “De data asta are dreptate domnul Kelemen Hunor, are dreptate”, a afirmat Dragnea.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că până când nu se rezolvă problema predării limbii române în şcolile generale cu predare în limba maternă nu poate fi deschis subiectul colaborării parlamentare pe proiecte legislative cu PSD – ALDE.

Kelemen Hunor a solicitat săptămâna trecută remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, întrucât acesta a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR, una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii “Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-404.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-404-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Demisie neașteptată în guvernul condus de Viorica Dăncilă. Ministrul Educației a renunțat la funcție după o discuție pe care a avut-o în urma cu câteva ore cu șeful PSD, Liviu Dragnea. Demisia acestuia vine în contextul în care UDMR i-a cerut lui Valentin Popa să plece de la conducerea...