<!–

–>

Vreme ciudată în prima lună de toamnă

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

Croația fusese ferită toată vara de incendii, oricât de mare a fost căldura. Acum, zeci de localnici și turiști au fost evacuați din peninsula Pelješac din sudul țării, unde a luat foc pădurea.

Localnic: “Trei case au ars aici. Am venit să văd care e situaţia pentru că am şi eu o căsuţă ceva mai încolo, lângă cimitir. Aici e sub control focul, dar se răspândește în alte zone.”

Vegetația uscată alimentează din plin flăcările. Vântul foarte puternic împiedică elicopterele și avioanele utilitare să sprijine efortul pompierilor. Tot din cauza vântului, de-a lungul coastei croate este suspendată circulația feriboturilor și este dereglat traficul rutier pe poduri și autostrăzi.

A nins în sud-vestul Poloniei. La poalele Munților Sudeți, temperaturile au ajuns negative, deși, cu doar câteva zile în urmă, localnicii și turiștii se plângeau că e prea cald.

Ninge și în Slovacia, chiar abundent. E stare de alertă în stațiunea Poprad de la poalele masivului Tatra. Traseele montane au fost închise din cauza viscolului; viteza vântului atinge 170 de kilometri pe oră. Turiștii sunt sfătuiți să-și amâne drumețiile până când condițiile meteo se vor îmbunătăți.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Vreme ciudată în prima lună de toamnă ...