<!–

–>

Țigările care nu ard tutunul, periculoase

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Mulţi români renunţă la ţigările clasice şi le încearcă pe cele eletronice sau pe cele care doar încălzesc tutunul.

Un studiu recent făcut pe şobolani arată că expunerea la fumul produs de ţigările care doar încălzesc tutunul afectează peretele vascular la fel de mult ca fumul de ţigară.

“Atunci când există astfel de expuneri, induce un risc crescut de afecţiuni la nivel de coronare, la nivel de vase şi de circulaţie cerebrală. Deci, acest prim studiu este deja un semnal de alarmă că aceste ţigări aşa zise sănătoase de fapt realizează un nivel de expunere aproape de cel al ţigărilor convenţionale” – Florin Mihălţan, medic pneumolog la Institutul Marius Nasta.

Cercetătorii au analizat produsele unei singure companii.

“Acest studiu a măsurat concentraţia de nicotină din sânge la şoricei care au inhalat fum de ţigară şi fum al unui produs care încălzeşte tutunul. Şi s-a constatat că în sângele şoriceilor care au inhalat fumul produs de tutunul încălzit, concentraţia de nicotină era de 4,5 mai mare decât în cazul inhalării fumului de ţigară obişnuită. Aceasta este responsabilă de efectele asupra corpului” – Magda Ciobanu, medic pneumolog la Institutul Marius Nasta.

Peste 128.000 de copii români cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani au auzit de ţigările care nu ard tutunul ci doar îl încălzesc la temperaturi înalte. Iar aproape 20.000 de copii au fumat în ultimele 30 de zile astfel de ţigări.

Medicii şi reprezentanţii a sute de organizaţii non-guvernamentale cer interzicerea folosirii acestor ţigări în spaţii închise, aşa cum se întâmplă deja cu cele clasice. Propunerea a ajuns în Parlament dar a fost respinsă de comisia de sănătate din Senat.

Peste 4 milioane de români fumează, iar 4 sute de mii dintre ei sunt copii.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Țigările care nu ard tutunul, periculoase ...