<!–

–>

Furt de cupru

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Jaful a avut loc ziua în amiaza mare, vinerea trecută. 400 de tone de cupru, destinate unei firme din Arad specializate în fabricarea cablurilor auto, au ajuns în ţară, la Curtici, în vagoane de marfă. Cuprul a fost descărcat într-un terminal privat, unde şi hoţii stăteau la pândă.

În baza unui email, anunțau că o anumită firmă, falsă, era prezentată drept beneficiara transportului de cupru. Urma să trimită mai multe tiruri care să preia marfa. Au făcut și o plată, virtuală.

În acest fel, au reușit, în decursul unei zile, să facă nestingheriți și la vedere aproximativ 20 de transporturi, până au sustras tot cuprul din terminal. Tirurile aveau numere de înmatriculare false, iar în acte au trecut numele unor șoferi decedați.

Cuprul a fost depozitat într-o parcare în apropiere de Arad, iar de acolo a ajuns la Timișoara. Aici, poliţiştii au reuşit să le ia urma.

Hoții, trei la număr, au fost prinși, iar marfa a fost recuperată. Anchetatorii au refuzat să confirme oficial informațiile. Nu au precizat nici dacă cei trei principali suspecţi au avut şi complici.

Pe piață, o tonă de cupru se vinde cu 8000 de euro.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Furt de cupru ...