Primul ministru i-a criticat astăzi pe organizatorii Summitului Inițiativei celor Trei Mări, în cuvântul său de deschidere din ședința de guvern. Viorica Dăncilă a amintit că și Guvernul a prezentat 6 proiecte din domeniile Transporturi, Energie și Digital. Primul ministru: “Nu pot să nu remarc faptul că și această reuniune internațională este politizată într-un mod total lipsit de responsabilitate și de etică. (…) Mă așteptam ca organizatorii acestui important eveniment să-și canalizeze energiile în implicarea tuturor instituțiilor și aducerea la aceeași masă a celor care avem pârghiile să promovăm interesele României, astfel încât să dăm dovadă de unitate în fața partenerilor internaționali”.

<!–

–>

Premierul, despre summit

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Declarații premierul Viorica Dăncilă:

– Summitul Inițiativei celor Trei Mări, o reuniune internațională importantă și totodată un bun prilej de promovare a intereselor economice naționale. Guvernul României a demonstrat deschidere, o atitudine constructivă, și a pregătit din timp proiecte strategice pentru a valorifica această oportunitate.

– La nivelul Guvernului am selectat 6 proiecte prioritare, în cele trei domenii-cheie vizate de Inițiativa celor Trei Mări, –  Transporturi, Energie și Digital. Au fost aprobate prin memorandumuri în 23 august. Sunt 3 proiecte de interconectare între cele 12 state în domeniul digital, ce vizează crearea a trei platforme digitale inteligente, pentru monitorizaea în timp real a apelor din bazinele hidrografice aflate în Inițiativa celor Trei Mări, pentru tranzacționarea serviciilor de transport și logistică și în domeniul stocării energiei. De asemenea, în domeniul Transporturilor, două proiecte au fost propuse de România – masterplanul pentru reabilitarea și întreținerea șenalului Dunării și a afluenților săi navigabili și modernizarea și dezvoltarea rutei feroviare Graz-Constanța.

– în domeniul Energiei, interesul României este să promoveze dezvoltarea proiectului BRUA. În plus, în ședința de săptămâna trecută am decis participarea României, în calitate de membru fondator, prin EximBank, la fondul de investiții Inițiativa celor Trei Mări, care ne va permite asigurarea finanțării pentru proiectele la care țara noastră este parte.

– Am amintit toate aceste eforturi pentru a sublinia modul serios și responsabil în care guvernul a pregătit participarea la acest summit. Din păcate, nu pot să nu remarc faptul că și această reuniune internațională este politizată într-un mod total lipsit de responsabilitate și de etică. Acumularea de capital electoral nu ar trebui să primeze în fața intereselor economice ale României. Este regretabil că se folosesc astfel de evenimente și instituții ale statului în jocurile politice, evenimente care ar trebui să promoveze România și care să nu aibă mize personale, evenimente care sunt folosite, de multe ori, în detrimentul intereselor publice ale României, aducând costuri de imagine pentru țara noastră. De aceea, mă așteptam ca organizatorii acestui important eveniment să-și canalizeze energiile în implicarea tuturor instituțiilor și aducerea la aceeași masă a celor care avem pârghiile să promovăm interesele României, astfel încât să dăm dovadă de unitate în fața partenerilor internaționali. Ca prim-ministru, vă asigur că Guvernul României nu va fi deturnat de la misiunea pe care o are de la a lucra pentru binele românilor, punând în practică programul de guvernare.

Articole pe aceeaşi temă

Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker: Investițiile nu au niciun sens în absența respectului pentru statul de drept

Premierul cere explicații Protocolului Guvernului, Aeroportului și SPP cu privire la întâlnirea ratată cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Întrevedere Viorica Dăncilă-Jean Claude Juncker. Cei doi oficiali au discutat la Aeroportul Băneasa, după ce ieri au ratat întâlnirea

Concluziile Summitului “Inițiativa celor Trei Mări”. Klaus Iohannis: Mă bucur că am reuşit să avem un Summit excelent, în ciuda dificultăţilor noastre de politică internă

Summit istoric la București. A doua zi a reuniunii “Inițiativa celor Trei Mari”

Mesajul lui Trump pentru președintele Iohannis: SUA rămân dedicate colaborării pentru extinderea infrastructurii energetice, de transport şi digitale

Traian Băsescu, despre întâlnirea ratată dintre V.Dăncilă și J.C.Juncker: Dacă premierul era cu protecție SPP, SPP-ul ținea avionul în aer până ajungea demnitarul

Jean-Claude Juncker: Când eram tânăr, m-am îndrăgostit de cultura română și am admirat curajul poporului român. România va celebra Centenarul, va fi o sărbătoare europeană

Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Participanții la Forumul de Afaceri au semnat o declarație comună și o scrisoare de intenție. Discursurile președinților

Măsuri de securitate în perioada desfășurării Summit-ului Celor Trei Mări. Poliția recomandă evitarea zonelor Romexpo și Palatul Cotroceni

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-274.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-274-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Primul ministru i-a criticat astăzi pe organizatorii Summitului Inițiativei celor Trei Mări, în cuvântul său de deschidere din ședința de guvern. Viorica Dăncilă a amintit că și Guvernul a prezentat 6 proiecte din domeniile Transporturi, Energie și Digital. Primul ministru: 'Nu pot să nu remarc faptul că și această...