Au fost creionate proiecte mari de infrastructură în cadrul Summitului Iniţiativei Celor Trei Mări. Cele mai importante sunt linia de cale ferată care să lege Constanţa de Gdansk, reabilitarea şenalului navigabil al Dunării şi finalizarea gazoductului BRUA. Ţara noastră sustine si inițiativa Poloniei – cea de realizare a autostrăzii de la nord la sud, cunoscută drept Via Carpatia. Iar şansele ca aceste construcţii să devină realitate sunt foarte mari, spun oficialii care au participat la Summit.

<!–

–>

Noi căi spre Europa Centrală

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Românii vor ajunge mai repede în Polonia după ce proiectele de infrastructură de transport, considerate prioritare de ţările membre ale Inițiativei celor Trei Mări, vor fi realizate. Printre propunerile României este şi o linie de cale ferată care să pornească din Constanța, să treacă prin Ungaria și Slovacia și să ajungă în portul polonez Gdansk.

Ionel Minea, secretar de stat, Ministerul Transporturilor: “Cele două proiecte pe care România le-a propus și le susține aproape necondiționat – Danube Faraway – prin care asigurăm un șenal navigabil pe toată perioada anului, Cel de-al doilea proiect – o ruta feroviară între Constanța și portul din Polonia, cu dublă utilizare militară și civilă”.

Calea ferată ar putea fi gata cel devreme în anul 2029, în timp ce pentru proiectul şenalului Dunării termenul este 2021. Cei care preferă transportul rutier vor putea folosi Via Carpatia, proiect propus de Polonia, care ar urma să fie finalizat cel târziu în 2030. Ungaria vrea să termine porțiunea de pe teritoriul ei până în 2022 și a calculat deja costul: aproximativ 1 miliard de euro. România are, deocamdată, doar proiectul pe hârtie.

Ionel Minea, secretar de stat, Ministerul Transporturilor: “În România avem 2 ramuri – o ramură nord-sud de la Oradea – Arad până la Turnu Severin”.

Ministrul Finanțelor este mai prudent când vine vorba de termene.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: “Sunt proiecte de anvergură, vreau să le vedem întâi începute, ca să putem fi siguri că ele vor avea și un final. Doamna premier poate să desemneze câte un responsabil dintre miniștri și fiecare să răspundă că acel proiect să înceapă”.

România a propus și proiecte de conectare digitală a regiunii.

Viorica Dăncilă: “Crearea a trei platforme digitale inteligente, pentru monitorizarea în timp real a apelor din bazinele hidrografice aflate în Regiunea Inițiativei celor Trei Mări, pentru tranzacționarea serviciilor de transport și logistică și în domeniul stocării energiei.

În domeniul energiei, România susține construcția conductei BRUA, care să transporte gazele din zona Caspică, prin România și Bulgaria, până în Ungaria și Austria.

Articole pe aceeaşi temă

Premierul Dăncilă: Summitul, politizat într-un mod lipsit de responsabilitate și de etică. Mă așteptam ca organizatorii să-și canalizeze energiile în implicarea tuturor instituțiilor

Summit de succes, dar cu contre politice. Inițiativa celor Trei Mări s-a încheiat cu o declarație pentru dezvoltare regională

Întrevedere Viorica Dăncilă-Jean Claude Juncker. Cei doi oficiali au discutat la Aeroportul Băneasa, după ce ieri au ratat întâlnirea

Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker: Investițiile nu au niciun sens în absența respectului pentru statul de drept

Premierul cere explicații Protocolului Guvernului, Aeroportului și SPP cu privire la întâlnirea ratată cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Concluziile Summitului “Inițiativa celor Trei Mări”. Klaus Iohannis: Mă bucur că am reuşit să avem un Summit excelent, în ciuda dificultăţilor noastre de politică internă

Summit istoric la București. A doua zi a reuniunii “Inițiativa celor Trei Mari”

Mesajul lui Trump pentru președintele Iohannis: SUA rămân dedicate colaborării pentru extinderea infrastructurii energetice, de transport şi digitale

Traian Băsescu, despre întâlnirea ratată dintre V.Dăncilă și J.C.Juncker: Dacă premierul era cu protecție SPP, SPP-ul ținea avionul în aer până ajungea demnitarul

Jean-Claude Juncker: Când eram tânăr, m-am îndrăgostit de cultura română și am admirat curajul poporului român. România va celebra Centenarul, va fi o sărbătoare europeană

Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Participanții la Forumul de Afaceri au semnat o declarație comună și o scrisoare de intenție. Discursurile președinților

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-281.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-281-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Au fost creionate proiecte mari de infrastructură în cadrul Summitului Iniţiativei Celor Trei Mări. Cele mai importante sunt linia de cale ferată care să lege Constanţa de Gdansk, reabilitarea şenalului navigabil al Dunării şi finalizarea gazoductului BRUA. Ţara noastră sustine si inițiativa Poloniei - cea de realizare a autostrăzii...