Premierul Viktor Orban a afirmat, luni, că este inacceptabil ca Uniunea Europeană să priveze Ungaria de dreptul său de a-şi apăra graniţele. Premierul ungar a criticat o propunere a cancelarului german Angela Merkel privind întărirea agenţiei de protecţie a frontierelor UE, Frontex, relatează Reuters şi MTI, preluate de Agerpres.

Premierul ungar Viktor Orban

<!–

–>

Ungaria insistă asupra dreptului său de a-şi apăra graniţele în faţa migraţiei.

”Este binevenit că Uniunea Europeană, în locul cotelor de migranţi, îşi îndreaptă în sfârşit atenţia către protecţia graniţelor”, a declarat premierul ungar, Viktor Orban, în deschiderea sesiunii parlamentare de toamnă.

”Totuşi, nu este drept să fim privaţi de dreptul nostru de a ne apăra graniţele şi Bruxellesul doreşte să preia responsabilitatea pentru aceasta”, a adăugat premierul maghiar.

Viktor Orban a mai spus că aceasta este poziţia pe care o va susţine la o reuniune a liderilor UE, care se va desfăşura la Salzburg, în Austria, la sfârşitul acestei săptămâni.

Premierul Ungariei, Viktor Orban: ”Nu vom permite nimănui să ia câtuşi de puţin din dreptul nostru de control al graniţelor. Ne pricepem mai bine la controlul graniţelor decât oricine de la Bruxelles”.

Viktor Orban a insistat că aceia care asigură paza frontierelor Ungariei ”sunt nu numai profesionişti, ci şi patrioţi”, care au depus jurământul pentru a-şi apăra ţara, şi aceasta ”este ceva ce nu poate fi cumpărat cu bani”.

În opinia sa, ”Bruxellesul nu doreşte să apere graniţele Uniunii Europene, ci să introducă mai degrabă un serviciu de primire pentru a gestiona imigraţia, în loc s-o oprească”.

”Ungaria nu este nici coridor de trecere, nici tabără de refugiaţi. Dacă am fi dorit să ne amestecăm cu alte culturi sau civilizaţii, atunci am fi avut mai întâi consultări”, a declarat Orban, adăugând că ”nu va susţine această idee în faţa poporului ungar”.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-252.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-252-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Premierul Viktor Orban a afirmat, luni, că este inacceptabil ca Uniunea Europeană să priveze Ungaria de dreptul său de a-şi apăra graniţele. Premierul ungar a criticat o propunere a cancelarului german Angela Merkel privind întărirea agenţiei de protecţie a frontierelor UE, Frontex, relatează Reuters şi MTI, preluate de Agerpres. ...