Doi baschetbalişti de culoare, jucători ai clubului Cuza Sport, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din centrul Brăilei. Amândoi au ajuns la spital şi au fost operaţi. Una dintre victime este în stare gravă și a fost transferată la București. Ambasada SUA urmăreşte îndeaproape incidentul.

<!–

–>

Alina Salanți transmite pentru Telejurnal 14.00

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 14.49 Sportivul aflat în stare gravă a ajuns la București. El a fost transportat de la Brăila cu un elicopter SMURD.

Darrel Bowie va fi internat la Spitalul Floreasca.

ACTUALIZARE 14.02 Polițiștii au un cerc de suspecți, a transmis corespondentul TVR Alina Salanți.

Suspectul principal are antecedente penale și a ispășit o pedeapsă pentru proxenetism în Spania. El s-a întors în țară în urmă cu 4 ani.

ACTUALIZARE 13.10 Ambasada Statele Unite la Bucureşti a transmis că a luat cunoştinţă de cazul celor doi baschetbalişti americani înjunghiaţi pe o terasă din Brăila şi că urmăreşte “îndeaproape” incidentul, transmite News.ro.

ACTUALIZARE 13.07 Sportivii au fost atacați în timp ce se aflau la o terasă împreună cu colegii lor, a indicat patronul ACS Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici. Se pare că făptașii fac parte dintr-un clan interlop din oraș.

Alți doi sportivi americani de culoare aflați la terasă nu au fost în ținta agresorilor.

Sportivii americani sunt în Brăila de doar 7 zile, a precizat Totolici. Ei s-au aflat până sâmbătă seara într-un program destul de strict, cu două antrenamente pe zi și controale medicale.

În ultimele două sezoane, au mai fost doi sportivi americani la acest club.

ACTUALIZARE 12.00 Sportivul care a suferit răni în torace și abdomen va fi transferat la spitalul Floreasca din Capitală. El are un plămân perforat.

Victimele au fost atacate cu sticle sparte și cu un cuțit.

ACTUALIZARE 10.35 Cei doi sunt internați la Terapie intensivă.

“În jurul orei 2.00, sportivii se aflau pe o terasă din centrul municipiului Brăila. În urma unui conflict în care au fost implicate mai multe persoane, cei doi americani au fost înjunghiaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan, citată de Mediafax.

“Încă se analizează camerele din zonă pentru a stabili cu exactitate numărul şi numele celor implicaţi, nu sunt identificaţi toţi”, a precizat Dan.

“Cei doi americani (…) au fost transportaţi la spital şi s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Este vorba despre baschebaliştii Darrel Bowie, de 24 de ani, și Joseph McClain, de 26 de ani.

Directorul Spitalului Judeţean Brăila, Delia Râşnoveanu, a confirmat că victimele au fost operate.

“Unul dintre ei este în stare bună, celălalt nu”, a declarat managerul unității medicale.

Pacientul în stare gravă este Darrel Bowie, de 24 de ani, transmite News.ro, care citează purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Alina Neacșu. “Aşteptăm evoluţia post-intervenţie chirurgicală şi, dacă starea lui se deteriorează, va fi transferat la Bucureşti unde s-a luat deja legătura cu un spital”, a declarat Neacşu.

Potrivit unor surse, sportivii aveau mai multe plăgi toracice și abdominale.

Cei doi sportivi joacă pentru echipa de baschet Cuza Sport, formaţia care în sezonul trecut a reuşit să promoveze în prima divizie de baschet masculin.

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-231.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-231-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Doi baschetbalişti de culoare, jucători ai clubului Cuza Sport, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din centrul Brăilei. Amândoi au ajuns la spital şi au fost operaţi. Una dintre victime este în stare gravă și a fost transferată la București. Ambasada...