<!–

–>

Schimb de replici la Strasbourg

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Schimbul de replici a avut loc cu ocazia discursului anual al lui Jean Claude Juncker, despre starea Uniunii.

Dacă anul trecut Juncker s-a referit explicit la necesitatea ca România să se alăture spațiului Schenghen, de data aceasta președintele Comisiei nu a amintit țara noastră decât ca gazdă a summitului de la Sibiu, de anul viitor.

La Schengen s-a referit Manfred Weber, posibilul succesor al lui Jean Claude Juncker la șefia Comisiei Europene. Și nu în termeni elogioși pentru țara noastră.

Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European: Cerem Consiliului să avanseze astfel încât să includă Bulgaria și Croația în spațiul Schengen. Au așteptat atât de multă vreme. A venit momentul să acționăm. Și cer guvernului român să oprească riscurile care compromit lupta împotriva corupției în România pentru că fac rău în același timp procesului de decizie în privința Croației și Bulgariei. Toate cele trei țări trebuie să aibă dreptul să se alăture spațiului Schengen imediat.

Poziția lui Weber i-a înfuriat pe câțiva dintre aleșii români din plenul de la Strasbourg, care i-au dat replică liderului grupului popularilor.

Răzvan Popa, eurodeputat social democrat: Mi-a lăsat un gust amar atitudinea dlui Weber care, prin discursul său, nu face decât să slăbească proiectul pro-european și să îngroașe rândurile euroscepticilor.

Maria Grapini, eurodeputat social democrat: Țările din est trebuie integrate, nu stigmatizate, așa cum face dl Weber, care e demult în campanie.

România este ținută în afara spațiului Schengen de refuzul Olandei, care s-a opus în mod sistematic aderării țării noastre, în ciuda faptului că România îndeplinește criteriile necesare.

Aderarea la spațiul Schengen nu este formal condiționată de existența Mecanismului de cooperare și verificare.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Schimb de replici la Strasbourg ...