<!–

–>

Președintele Klaus Iohannis despre aderarea la spațiul Schengen

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

“Spațiul Schengen a fost creat printr-o înțelegere care prevede și pașii de urmat și condițiile care trebuie îndeplinite. Comisia Europeană sprijină demersul de aderare al României, cum majoritatea statelor europene sunt pentru acceptarea României, și de obicei se asociază și cu Bulgaria”, a explicat șeful statului.

“Aceste chestiuni au fost de multe ori și pe larg dezbătute, iar evoluția pe care o vedem în momentul de față în domeniul legilor justiției cu siguranță ridică câteva semne de întrebare suplimentare”, a adăugat el.

“Eu sunt totuși moderat optimist că vom reuși să avem o legislație în materie de justiție care rezistă la o verificare atentă în final și cred că, ușor ușor, toată lumea a înțeles că legislația în domeniul justiției trebuie îmbunătățită, și nu ciopârțită”, a subliniat Iohannis.

El și-a exprimat speranța ca acest lucru să fie înțeles în final și de cei care “au pornit cu un elan nemotivat și cu o totală lipsă de transparență” modificările la legile justiției.

“Cred că există suficientă înțelepciune în politica românească pentru a găsi un final potrivit pentru aceste lucruri”, a declarat președintele.

“Dar momentan, etapa în care ne aflăm ridică mai multe semne de întrebare decât aduce certitudini”, a conchis șeful statului.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Președintele Klaus Iohannis despre aderarea la spațiul Schengen ...