Șapte persoane au fost reținute în urma unor percheziții în Buzău, anchetatatorii acuzându-le că au racolat, prin metoda ”Loverboy”, 30 de tinere sărace sau din familii dezorganizate, pentru a se prostitua în Olanda, Spania, Elveția, Germania, etc.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliție, 18 percheziții au avut loc marți în județul Buzău, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

Investigațiile au scos la iveală faptul că, între anii 2012 – 2018, cei 15 membri ai grupării infracționale ar fi racolat, din România, prin metoda Loverboy, 30 de tinere cu situație materială precară sau provenind din familii dezorganizate, în vederea practicării prostituției în Olanda, Spania, Elveția, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii (Scoția și Irlanda de Nord), Suedia și Italia.

Din activitatea infracțională, membrii grupării ar fi obținut aproape 325.000 de lire și 132.000 de euro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte și înscrisuri, precum și un pistol cu aer comprimat, deținut fără respectarea prevederilor legale.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, șapte dintre membri, cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani, fiind reținuți, iar pe numele a doi dintre ei a fost luată măsura controlului judiciar.

”Pentru documentarea activității infracționale a grupării, s-a cooperat cu autoritățile polițienești din Scoția și Irlanda de Nord, fiind înființată o echipă comună de anchetă (JIT) cu cele două state”, arată sursa citată.

La rândul lor, procurorii DIICOT precizează că au fost reținuți pentru 24 de ore Stanciu Stelică, Vasile Niță, zis ”Țuțu”, Moldoveanu Iulian Giorgian, zis ”Gică”, Iordache Daniel Ionuț, zis ”Buduluș”, Duță Cristinel, Motoc Aurel și Ștefănescu Florinel, zis ”Van Damme”.

Potrivit DIICOT, în perioada 2008-2010, Stanciu StelicĂ a obținut sume de bani însemnate de pe urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei a mai multor tinere, seduse de ideea unei relații de dragoste cu Stanciu.

”În perioada 2010-2012, activitatea de prostituție a două persoane vătămate a fost transferată pe teritoriul Olandei, în plus, începând cu anul 2011 fiind înregistrate noi transferuri de sume de bani din Olanda în Romania pe numele inculpatului Stanciu Stelică. Începând cu luna august 2012, având în vedere experiența acumulată în organizarea, desfășurarea și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de diverse tinere pe teritoriul Olandei, inculpatul Stanciu Stelică inițiază și constituie un grup infracțional de natură interfamilială având același scop de comitere de infracțiuni de proxenetism.Din cadrul acestui grup a făcut parte sora inculpatului Stanciu Stelică, care, în cursul lunii august 2012, s-a deplasat în Amsterdam împreună cu fiica sa ce urma să practice prostituția în locuri special amenajate în acest sens -<la vitrine>, precum și cu nepotul inculpatului Stanciu Stelică, care a racolat, la rândul său, o persoană de sex feminin ce urma de asemenea să practice prostituția”, arată procurorii DIICOT.

Conform acestora, activitățile infracționale ale lui Stanciu au făcut obiectul investigațiilor făcute într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, finalizat parțial cu trimiterea în judecată, în vara anului 2013, a doi inculpați. Stanciu a întrerupt atunci activitatea infracțională, încetând astfel funcționarea grupului infracțional, însă în primavara anului 2014, a pus bazele unui alt grup.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/30-de-tinere-racolate-prin-metoda-loverboy-pentru-a-se-prostitua-in-strainatate-sase-persoane-retinute-51098.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/30-de-tinere-racolate-prin-metoda-loverboy-pentru-a-se-prostitua-in-strainatate-sase-persoane-retinute-51098-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv