<!–

–>

Dăncilă, gata să meargă în PE

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Categoric că am toată deschiderea să merg și în Parlamentul European, și în Parlamentul României, acolo unde voi fi chemată, a spus premierul României, Viorica Dăncilă.

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi este sigur că tema justiţiei din România şi a angajamentelor asumate în cadrul MCV nu vor lipsi din dezbaterea Parlamentului European.

Cristian Buşoi, europarlamentar PNL: În general vorbim despre felul în care actuala guvernare din România modifică legi importante din zona statului de drept. E clar că imaginea şi reputaţia României au de suferit.

Europarlamentarii PSD doresc să se discute însă și despre alte probleme din sfera justiţiei.

Victor Boştinaru, europarlamentar PSD: Noi am fi vrut să discutăm situaţia din Justiţie cu trimitere la protocoalele secrete. Mă refer la abuzurile pe care DNA-ul le-a practicat, la modul în care au fost falsificate probe, la modul în care au fost condamnaţi oameni pe baza unor execuţii politice.

Un lider al partidului european care a solicitat dezbaterea despre România admite ca abuzurile trebuie verificate, dar atrage atenţia că modificările legislative nu trebuie să ducă la anularea unor decizii judecătoreşti.

Reinhard Butikofer, co-preşedintele partidului Verzilor Europeni: Dacă cineva spune că au fost erori judiciare sau că o instanţă a făcut greşeli, sigur că trebuie verificat. E altceva însă dacă cineva care a fost condamnat încearcă să găsească moduri prin care să anuleze o condamnare prin schimbarea legii retroactive. Am impresia că domnul Dragnea încearcă să folosească Guvernul României să-şi anuleze condamnarea.

Data dezbaterii și tema vor fi stabilite pe 13 septembrie, la Bruxelles. Tot atunci vom afla și dacă premierul Viorica Dăncilă va fi invitată.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Dăncilă, gata să meargă în PE ...