Aeroportul Kansai (Osaka, vest), afectat la începutul acestei săptămâni de trecerea taifunului Jebi prin Japonia, va fi redeschis parțial vineri, au anunțat joi autoritățile, citate de AFP.

“Zborurile interne vor fi reluate mâine (vineri), iar zborurile internaționale vor fi reluate de îndată ce vor fi finalizate pregătirile”, a declarat în cadrul unei informări de presă Yoshihide Suga, purtător de cuvânt al Guvernului.

Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte circa 600 au fost rănite în Japonia după trecerea taifunului Jebi, cea mai puternică furtună care a lovit această țară în ultimii 25 de ani.

Regiunea Osaka a fost cea mai grav afectată. Sute de case au fost distruse total sau parțial, mai mulți stâlpi, copaci, dar și macarale s-au prăbușit, unele acoperișuri au fost luate de vânt – cum a fost cazul în gara Kyoto – iar numeroase vehicule au fost avariate.

Taifunul Jebi a provocat haos și pe Aeroportul Internațional Kansai (Kix).

Situat pe malul mării pe o insulă artificială din largul orașului Osaka, aeroportul Kansai a fost inundat și închis, circa 7.800 de pasageri și sute de angajați rămânând blocați în interiorul clădirii după ce podul care leagă zona de continent a fost avariat de un petrolier încastrat accidental în parapet din cauza vremii nefavorabile. Persoanele rămase în aeroport au petrecut noaptea în terminale, fără electricitate sau aer condiționat, conform declarațiilor difuzate de postul de televiziune NHK.

“Marea problemă cu care ne confruntăm este garantarea unui acces facil pe insulă”, a explicat Yoshiyuki Yamaya, director executiv al Aeroporturilor Kansai, prezent la o conferință de presă alături de omologul său francez Emmanuel Menanteau.

Kix este administrat de compania japoneză Orix și de grupul francez Vinci Airports.

Anterior, premierul Shinzo Abe a menționat “pagubele provocate la stația de alimentare cu carburant”, după o reuniune de criză pe tema recentelor dezastre naturale care au afectat țara (taifunul și cutremurul din Hokkaido). Eforturile de repunere în funcțiune a instalațiilor, ”precum cea pentru drenarea apei, continuă 24 de ore din 24”, a asigurat Abe.

Yamaya nu a fost în măsură să estimeze data la care activitatea pe aeroport va reveni la normal. O întârziere de o săptămână a fost menționată joi, precizează AFP.

Miercuri dimineață, navele feribot și autobuzele au transportat persoanele blocate pe Aeroportul Internațional Kansai, care primește în mod obișnuit, în medie, patru sute de zboruri și 78.000 de pasageri pe zi.

Kix joacă un rol important și în transportul de mărfuri. În total, peste 355 de companii și aproximativ 17.000 de angajați își desfășoară activitatea în acest loc.

În întreaga țară, companiile aeriene, care au renunțat marți, preventiv, aproximativ opt sute de curse din cauza taifunului, au anulat alte circa 160 de zboruri în cursul zilei de miercuri, potrivit cifrelor compilate de NHK.

Taifunul Jebi, al 21-lea din acest sezon, cu viteze ale vântului în zona centrală de peste 160 de kilometri la oră și de 220 de kilometri la oră la periferie, a traversat arhipelagul de la sud-vest la nord, slăbind în intensitate pe parcurs.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/taifun-in-japonia-aeroportul-din-osaka-va-fi-redeschis-partial-51028.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/taifun-in-japonia-aeroportul-din-osaka-va-fi-redeschis-partial-51028-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv