Jucătoarea de tenis, Irina Begu, locul 59 WTA, a anunțat pe contul său oficial de Facebook încheierea colaborării cu antrenorii, Artemon Apostu Efremov și Adrian Cruciat, cei care i-au fost aproape în ultimii cinci ani. 

“Nu mi-a fost ușor să iau această decizie, însă după 5 ani de colaborare am decis să închei un capitol din viața mea. Au fost 5 ani extraordinari, cu multe reușite și cu atingerea obiectivelor propuse.

Vreau să le mulțumesc băieților Artemon Apostu Efremov și Adrian Cruciat pentru devotamentul lor, prietenia și profesionalismul de care au dat dovadă. Voi păstra întotdeauna o relație specială cu ei și le doresc din suflet mult succes în noile colaborări”, a scris Irina Begu pe contul său de Facebook.

Begu a fost eliminată în turul secund la US Open, după șase turnee consecutive în care a ieșit din primul tur. Cele mai bune rezultate ale bucureștencei din acest an sunt calificările în semifinale la Shenzhen și Istanbul.

-0:21

Irina Begu se află în prezent pe locul 59 WTA, după ce în iunie era 26 de poziții mai sus, pe 33, în ierarhia mondială.

Cel mai bun loc din cariera româncei este 22, ocupat în august 2016.

Irina Begu are patru trofee WTA în carieră (Tashkent 2012, Seul 2015, Florianopolis 2016 și București 2017) și alte trei finale pierdute (Marbella și Budapesta, în 2011, și Moscova 2014).

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/irina-begu-a-anuntat-ca-a-incheiat-colaborarea-cu-antrenorii-sai-dupa-eliminarea-de-la-us-open-51033.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/irina-begu-a-anuntat-ca-a-incheiat-colaborarea-cu-antrenorii-sai-dupa-eliminarea-de-la-us-open-51033-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv