Procurorii militari de la Parchetul General au înregistrat, până în prezent, 763 de plângeri depuse împotriva jandarmilor de către participanții la protestul din 10 august.

„În urma activităților desfășurate până astăzi, 30 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 763”, informează reprezentanții Parchetului General.

Pe de altă parte, procurorii efectuează cercetări după ce 62 de jandarmi au spus că au fost agresați la mitingul din 10 august, deși nu fiecare a depus plângere, fiind înregistrate mai multe sesizări colective, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții parchetului, care au reunit cauzele într-un singur dosar.

„S-a întocmit o primă statistică. La acest moment, se efectuează cercetări cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Vă precizez faptul că nu fiecare dintre aceste persoane au depus plângere, unele sesizări privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus și plâgere. Inițial s-a întocmit un dosar pentru fiecare persoană vătămată, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum există un singur dosar în care se efectuează cercetări cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv