Ministerul Sănătății anunță că până în prezent, au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile și 12 decese, însă persoanele din urmă sufereau și de alte afecțiuni. Ministerul mai arată că nu este vorba de o epidemie.

“Conform datelor furnizate Ministerului Sănătății de către Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, din data de 2 mai 2018 până în data de 29 august, au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate 12 decese. Cele 12 decese au survenit la pacienți care prezentau comorbidități. 5 decese s-au înregistrat în București, 2 în județul Olt și câte unul în județele Iași, Galați și Covasna, Constanța și Dâmbovița”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Sănătății.

Sursa citată mai precizează că față de anul trecut, debutul perioadei de îmbolnăviri s-a produs cu trei săptămâni mai devreme, iar specialiștii apreciază că ne apropiem de vârful epidemic din acest sezon, dar nu este vorba despre o epidemie, așa cum a fost în anii 1996, 2010 și 2016.

“Vectorii implicați în transmiterea virusului West Nile în țara noastră îi reprezintă mai multe specii de țânțari răspândiți atât în mediul urban cât și în cel rural. Condițiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea țânțarilor, dar și de deficiențele în aplicarea măsurilor de control și a măsurilor de protecție personală. În județele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, în centrele de transfuzii s-au luat măsuri de siguranță”, se mai arată în comunicatul de presă.

Persoanele care au făcut infecția cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile. Ministerul Sănătății recomandă autorităților administrației publice locale să intensifice măsurile de dezinsecție în localități pentru a preveni răspândirea infectiei cu virus West Nile.

Specialiștii menționează că infecția cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătură de țânțar.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv