<!–

–>

Contre în vremea pestei porcine

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Șeful statului a tras un semnal de alarmă serios asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus și a acuzat executivul că, din cauza modului defectuos în care este gestionată această situație de criză,  i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului.

Reprezentanții Autorităţii Sanitar Veterinare se apără. Este o criză fără precedent, iar deciziile luate în ultima perioadă vin după consultarea cu specialiști străini, spune șeful autorității.

Geronimo Brănescu, preşedintele ANSVSA: “România și Europa se confruntă în acest moment cu cea mai gravă boală a animalelor de după Al Doilea Război Mondial (…) S-a hotărât la nivelul CNSSU să se instituie filtre în localitățile afectate tocmai pentru a fi cât mai aproape de focar. (…) Nu s-au eliminat filtrele, ci ne-am apropiat și mai mult de focarele existente în localități“.

Guvernul a acționat de fiecare dată în mod corect, rapid și eficient. A fost tot timpul informat și tot timpul a decis măsuri pentru a crea mecanisme în așa fel încât să ușurăm accesul în momentul acțiunii directe“, a declarat și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Pesta porcină  face ravagii în tot mai multe localități. Sunt peste 780 de focare. Cele mai noi cazuri au fost confirmate în Ilfov, în localitatea Tunari.

Ministrul Agriculturii spune că plățile depind de rectificarea bugetară.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Contre în vremea pestei porcine ...