Femeia găsită în stop cardiac în urma accidentului produs miercuri dimineață la Parva, județul Bistrița-Năsăud, mama a trei dintre copiii aflați în mașină, a murit.

În pofida eforturilor medicilor, femeia găsită în stop cardiac a fost declarată decedată.

Femeia de 36 de ani fusese găsită încarcerată, alături de fiul ei în vârstă de 13 ani, după ce mașina în care erau s-a răsturnat în localitatea Parva, județul Bistrița-Năsăud,

Inițial, cinci persoane au fost rănite, iar un băiat găsit în stop cardiac a fost readus la viață în urma manevrelor de resuscitare. Copilul a fost predat unui echipaj aerian SMURD pentru a fi dus la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș.

Din primele informații reiese că femeia își ducea unul dintre copii și pe un prieten al acestuia la autocar, cei doi urmând să plece la muncă în Spania.

În mașină se aflau femeia, copilul de 13 ani și trei tineri, care au refuzat transportul la spital. Femeia era mama a trei dintre ocupanții mașinii.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv