O femeie în vârstă de 41 de ani din Alexandria a murit, iar alte cinci persoane a fost rănite, marți dimineață, după ce microbzul în care se aflau s-a răsturnat pe drumul național DN 6, la ieșirea din comuna Stoenești spre Caracal, județul Olt.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuș, a declarat că în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau șase adulți.

În momentul sosirii echipajelor la fața locului, microbuzul se afla în afara părții carosabile, răsturnat pe o parte, iar o femeie era încarcerată. Celelalte persoane au fost găsite în afara microbuzului. Ulterior, femeia încarcerată a fost declarată decedată.

„Pompierii militari au îndepărtat elemente de caroserie pentru extragerea acesteia, ulterior, femeia, în vârstă de 41 ani, din localitatea Alexandria, fiind preluată de echipajele medicale în stop cardio-respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, dar fără rezultat favorabil”, a afirmat reprezentantul ISU Olt.

El a adăugat că patru bărbați și o femeie, conștienți, au fost asistați medical la fața locului, iar dintre aceștia, un bărbat și o femeie au fost transportați la CPU Caracal.

Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital.

Cele șase persoane care se aflau în microbuz se îndreptau către Craiova, însă destinația lor finală era Spania, unde mergeau la muncă.

Un dosar penal a fost deschis în acest dosar.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv