Alexei Navalnîi / FOTO: facebook

<!–

–>

Aleksei Navalnîi, care a fost arestat de poliţie sâmbătă, lângă casa sa, a fost declarat vinovat de încălcarea legislaţiei privind protestele, pentru conducerea şi organizarea unui marş stradal la Moscova, în 28 ianuarie, în pofida refuzului autorităţilor de a-l autoriza.

Potrivit Reuters, Aleksei Navalnîi a declarat în faţa tribunalului că autorităţile l-au închis pentru ofensă adusă autorităţilor, la şase luni după acel eveniment, pentru a-l împiedica să participe la protestul planificat pentru 9 septembrie, împotriva planului guvernului rus de a majora vârsta de pensionare.

Navalnîi dorea să organizeze manifestaţii în numeroase oraşe din Rusia, pe 9 septembrie, împotriva extrem de impopularului proiect de reformare a sistemului de pensii.

Opozantul a criticat dur proiectul de reformă ce ar urma să majoreze vârsta de pensionare.

O opoziţie neobişnuită la o măsură susţinută de preşedintele Vladimir Putin a fost exprimată, de asemenea, printr-o petiţie online în care se cerea anularea reformei, petiţie ce a strâns 2,9 milioane de semnături.

Aleksei Navalnîi şi-a multiplicat în ultimele luni manifestaţiile pentru a face presiune asupra Kremlinului, după ce a calificat drept ilegale alegerile prezidenţiale din 18 martie, câştigate fără surpriză de Vladimir Putin.

rootstireaActualitate/Esential
...