Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni, ajungând la nivelul de 3,27%, față de 3,30% cât a fost vineri, informează Banca Națională a României (BNR), fiind a doua zi consecutivă de scădere.

De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a marcat, luni, o reducere, la nivelul de 3,43%, de la 3,44% vineri, menținându-se pe tendința de cvasi-stagnare din ultimele două săptămâni.

În plus, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a scăzut, luni, la nivelul de 3,49%, comparativ cu 3,50% vineri, fiind pe o tendință de stagnare în ultimele două săptămâni.

În schimb, indicele ROBOR la 12 luni a stagnat, luni, la 3,55%, pentru a doua zi consecutiv, față de nivelul de 3,56% de joi, menținându-se în linie cu evoluția celorlalți indici.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele în lei. Indicele se stabilește zilnic ca medie aritmetică a cotațiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Națională.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv