Cel puțin trei morți, inclusiv autorul atacului, și mai mulți răniți, după ce un individ a deschis focul în cursul unui turneu de jocuri video ce se desfășura într-un restaurant din orașul Jacksonville, statul Florida, informează site-ul agenției Reuters.

Presa americană, citând surse din cadrul autorităților, a relatat inițial că patru persoane au decedat în urma atacului.

Mike Williams, șeriful din Jacksonville, a declarat că presupusul autor al atacului armat a fost descoperit mort, și nu există indicii că ar mai fi fost implicate și alte persoane în comiterea acestui atac.

Autorul atacului a fost identificat de poliție ca fiind David Katz, 24 de ani, din Baltimore, care se afla în localitate pentru turneul de jocuri video. Williams a confirmat că suspectul s-a sinucis.

Șeful poliției din Jacksonville a mai declarat că alte 11 persoane au fost rănite în cursul incidentului.

David Katz apare listat pe un site al jocului ca fiind câștigătorul ediției din 2017 a turneului.

Șase răniți au fost transportați la spitalul UF Health din Jacksonville, una din victime fiind în stare gravă.

Incidentul s-a produs în cursul unui turneu regional pentru jocul video Madden 19, un simulator de fotbal american.

Cotidianul Los Angeles Times a relatat că atacatorul participa la competiție și a deschis focul după ce a pierdut. Citând mesaje postate de un alt jucător din sală, cotidianul a relatat că atacatorul a părut să vizeze anumite persoane după care s-a sinucis.

Casa Albă a anunțat că președintele Donald Trump a fost informat despre acest incident și monitorizează situația.

Incidentul armat s-a produs în contextul intensificarii disputei privind legislația americană privind armele de foc după un atac armat ce a avut loc în luna februarie la un liceu din Parkland, Florida, în urma căruia 17 persoane și-au pierdut viața.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv