Ministerul Justiției a publicat, azi, lista finală a celor patru procurori care și-au depus candidatura pentru funcția de șef al DNA, aceștia fiind Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea și Andrei Bodean.

Procurorul Gabriela Scutea a fost, între noiembrie 2006 – mai 2013, adjunct al Procurorului General, care era atunci Laura Codruța Kovesi, și era responsabilă pentru activitatea Secției judiciare, activitatea de resurse umane și documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finanțare externă, precum și audit. Ulterior, între mai – august 2013, a fost numită consilier al Procurorului General de atunci, respectiv Tiberiu Nițu. În ianuarie 2016, în perioada scandalului privind OUG 13, Gabriela Scutea deținea funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției. Ea și-a început activitatea în 1995 ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și apoi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea.

Procurorul militar Nicolae Lupulescu are grad de generalul-maior Nicolae Lupulescu și activează în cadrul Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, însă din 14 martie 2016, a fost detașat pentru o perioadă de trei ani la Ministerul Apărării.

Alt procuror înscris în concurs este Paula Tănase, care vine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. Paula Tănase are 47 de ani și, potrivit CV-ului său, în cei „aproape 16 ani de activitate, deși au fost perioada în care am soluționat peste 1.000de dosare pe an cu stoc zero de la o săptămână la alta, nu am avut nicio restituire sau achitare în soluțiile de trimitere în judecată dispuse”. Paula Tănase a lucrat și ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, mai mulți ani, absolvind Facultatea de Drept din Iași îîn 1996.

Andrei Bodean este un procuror care vine de la Constanța. El este cunoscut și pentru că, în 2017, a formulat o cerere de apărare a reputației profesionale privind unele afirmații dintr-un articol de presă, unde scria că magistratul și-ar fi îndeplinit atribuțiile cu rea credință privind urmărirea penală ce-l privea pe avocatul Sorin Calaigii, ulterior condamnat la închisoare cu executare pentru corupție. CSM a admis cererea lui Andrei Bodean. El este și cel care l-a trimis în judecată pe fostul edil Radu Mazăre și l-a anchetat și pe Nicușor Constantinescu.

La fel ca Bodean, și Adin Florea vine din Constanța.

Sorin Armeanu este prim procuror al Tribunalului Vaslui.

Aceștia urmează să susțină candidatura în fața unei comisii prezidate de ministrul Tudorel Toader.

Este cea de-a doua campanie de selecție demarată de instituția condusă de Tudorel Toader pentru conducerea DNA, după ce ministrul Justiției a anunțat că niciunul dintre cei patru candidați înscriși în prima rundă nu întrunește condițiile necesare. Cei patru candidați înscriși pentru postul de procuror-șef DNA și care au fost respinși de Tudorel Toader au fost Florentina Mirică, procuror-șef serviciu la Secția de combatere a corupției din cadrul DNA, Cristian Lazăr, procuror șef adjunct la Secția urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, procuror șef adjunct al DNA și Elena Grecu, procuror șef serviciu în structura centrală a DNA, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv