Femeia din Galați care și-a lăsat fetițelesingure în casă, câteva zile, fără mâncare și într-un focar de infecție, va fi cercetată în stare de libertate. Decizia aparține Judecătoriei Galați, care a considerat că femeia nu reprezintă un pericol public.

Femeia care și-a lăsat fetele de un an și de patru ani singure în casă, timp de mai multe zile, a petrecut utimele 24 de ore în arestul Poliției, dar vineri instanța a respins propunerea de arestare preventivă.

Procurorii au contestat decizia Judecătoriei, iar Tribunalul Galați este așteptat să judece contestația săptămâna viitoare.

Tot în stare de libertate va fi judecat și tatăl celor doi copii. El nu a trecut prin arestul Poliției deoarece a susținut că nu a știut despre cele întâmplate fiind la Târgu Bujor când mama a părăsit locuința și a lăsat fetele în grija unui bătrân imobilizat la pat.

În paralel continuă și ancheta Direcției pentru Protecția Copilului Galați pornită după ce pe Facebook au apărut mai multe filmări cu doi copii de un an și de patru ani care locuiau singuri în mizerie și fără alimente. În urma cercetărilor s-a aflat că mama celor două fete lipsea de câteva zile de acasă, iar copiii au fost salvați de tatăl lor, acesta fiind anunțat de vecina care a făcut filmările.

Copiii au ajuns la spital, primesc îngrijire de specialitate și apoi vor fi luați în grija statului.

Imaginile cu o fetiță de 1 an și alta de 4 ani, din Galați, care au stat singure acasă timp de câteva zile, într-o mizerie de nedescris, după ce mama plecase, au fost postate pe Facebook de o vecină. Vecina a filmat condițiile îngrozitoare în care trăiau cele două fetițe, printre fecale, viermi și diverse resturi menajere, apoi a postat imaginile pe Facebook, după ce ar fi încercat în repetate rânduri să o contacteze pe mama copilelor.

Femeia care le-a găsit pe fete a decis să apeleze la ajutorul tatălui fetelor, care locuiește în altă localitate și care nu știa situația fetelor. Ulterior, cei doi au luat copiii și i-au dus la spital pentru că una dintre fete se îmbolnăvise și avea febră mare.Medicii au stabilit că ambii copii sunt malnutriți și prost îngrijiți.

„Adriana Biatrice (4 ani ) si Maria (1 an si 1 lună), fetițele care trăiau în focar de infecție… mâncau salam cu viermi… și colcăiau păduchii… au fost salvate de mine după cum ați văzut, scoase din iadul infecției… acum fetițele sunt bine și sper cu ajutorul lui Bunul Dumnezeu să nu fie mai grav bolnave dacât sunt…Azi am dus fetele la spitalul de copii și mi le-a internat urgent la terapie intensivă. Vreau să menționez faptul că tatal fetelor a fost de acord să rămână internat cu fetițele să le supravegheze”, a scris vecina copiilor pe pagina de Facebook.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv