Ben Affleck s-a internat joi pentru a treia oară într-o clinică pentru a-și trata dependența de alcool și de data aceasta se pare că are în vedere o ședere mai îndelungată, arată publicația americană TMZ.

Potrivit presei din Statele Unite, actorul s-a internat după o intervenție pusă la cale de fosta sa soție, actrița Jennifer Garner, la locuința lui Affleck din California. Actorul a fost de acord că are nevoie de ajutor și a acceptat să se interneze după o simplă discuție, spun sursele TMZ. Problemele cu alcoolul au început pentru Affleck încă din 2001 când a fost internat pentru prima dată. La finalul anului 2017, actorul participa într-un alt program dedicat depășirii dependenței de alcool.

Affleck și Garner au trei copii, două fiice și un fiu. Au fost căsătoriți din 2005 până în 2017.

Cel mai recent rol în care Affleck a apărut pe ecrane este cel al lui Batman în “Liga Dreptății/ Justice League”, lansat în 2017.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv