Răzvan Rentea, bărbatul care și-a omorât părinții și bunica din localitatea Apa, județul Satu Mare, a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la închisoare pe viață, sentința nefiind definitivă.

Potrivit sentinței Tribunalului Satu Mare și postată pe portalul instanțelor, lui Răzvan Rentea i se interzic și mai multe drepturi pentru o perioadă de 5 ani.

”Tribunalul Satu Mare condamnă pe inculpatul Răzvan Rentea pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea unor drepturi pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în SDGJ în condițiile legii. Obligă inculpatul la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în documentul citat.

Gheorghe Rentea, în vârstă de 59 de ani, soția sa Niculina Rentea, de 56 de ani, și Viorica Apan, mama Niculinei Rentea, de 80 de ani, au fost uciși în data de 23 noiembrie 2017 în casa din localitatea Apa, județul Satu Mare.

Principalul suspect, Răzvan Rentea, fiul Niculinei și al lui Gheorghe Rentea, respectiv nepotul Vioricăi Apan, a fost reținut câteva zile mai târziu. El nu a recunoscut fapta.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv