Executivul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanță potrivit căreia copiii cu vârsta mai mică de 3 ani, înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, vor beneficia „de activități educative” susținute de cadre didactice, respectiv educatori/educatori – puericultori.

„La propunerea Ministerul Educației Naționale, a fost adoptată o Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației. Una din cele mai importante modificări se referă la introducerea unui nou alineat cu privire la finanțarea de bază pentru învățământul antepreșcolar, este vorba despre copiii sub 3 ani care se află în creșe și grădinițe. Finanțarea aceasta urmează să fie asigurată din anul școlar 2019-2020 de către stat și nu de către autoritățile locale, așa cum este în prezent. Finanțarea se va face în baza și în limitele costului standard pe antepreșcolar, după metodologia adoptată de MEN”, a declarat, joi, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, copiii din creșe și grădinițe vor beneficia „de activități educative” susținute de cadre didactice.

„Finanțarea atrage după sine și aprobarea unui plan de școlarizare de către MEN, în prezent locurile la creșă fiind stabilite de autoritățile locale. Copiii înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară vor beneficia și de activități educative conform curriculumului specific ce va fi aprobat prin ordin al ministrului Educației. Aceste activități educative vor fi susținute de cadre didactice, respectiv educatori/educatori-puericultori. Organizarea unităților de educație timpurie antepreșcolară, standardele de calitate și metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale”, a adăugat Nelu Barbu.

O altă noutate din Ordonanța adoptată de Guvern se referă la „posibilitatea personalului didactic de conducere, îndrumare și control de a fi degrevat total de norma didactică”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Executivului.

Executivul a mai introdus, joi, reguli noi și cu privire la învățământul superior și studiile doctorale.

„Ordonanța cuprinde și modificări referitoare la învățământul superior (…) au fost stabilite etapele obligatorii care trebuie parcurse în procesul de evaluare a studiilor doctorale în vederea obținerii sau menținerii acreditării. Norma juridică introdusă prevede faptul că doar o agenție independentă, așa cum este și ARACIS, realizează această evaluare a școlilor doctorale, în mod independent și asigură, astfel, respectarea standardelor și liniilor directoare pentru asigurarea calității în spațiul european al învățământului superior”, a menționat Nelu Barbu.

De asemenea, se creează cadrul legal pentru „dezvoltarea carierei didactice și de stimulare a activității didactice în universități, prin stabilirea anuală de către conducerea universităților, a unui număr de posturi vacante pentru promovare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv