Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți în cadrul audierii în Comisia de apărare a Camerei Deputaților, că până în prezent au fost identificate șase cazuri “în care 10 jandarmi au fost semnalați ca autori ai unor fapte de natură penală”. 

“Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat șase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalați ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar. În măsura în care vom identifica noi situații, acesta este demersul legal pe care intenționăm să îl ducem mai departe”, a afirmat ministrul de Interne Carmen Dan, la audierea în Comisia de apărarea a Camerei.

Aceasta, a reiterat, în cadrul audierii de marți, că a stat în biroul său din cadrul ministerului pe timpul mitingului din 10 august, precizând că inițial, și-a luat informațiile din media.

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că nu a venit în Parlament în baza unei invitații oficiale.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv