Simulare Bacalaureat

<!–

–>

Bacalaureatul de toamnă a început la primele ore ale dimineții, iar emoțiile au fost mari până când au sosit subiectele. Cei de la real au avut de scris un eseu despre particularitățile unui text poetic la alegere, din Lucian Blaga sau George Bacovia. Cei de la uman au avut același subiect, dar au avut de ales între Tudor Arghezi și Nichita Stănescu.

Nu toți absolvenții de liceu s-au pregătit suficient pentru examenul maturității. Asta pentru că diploma nu este așa importantă pentru ei.

Alții și-au dat seama că fără diploma de bac este greu. Marian a terminat liceul acum trei ani și de atunci, nu reușește să promoveze examenul.

După probele scrise, vor începe examenele orale.

Examenul de Bacalaureat va continua cu proba obligatorie a profilului, iar joi, elevii vor susține proba la alegere. De la sfârșit acestei vor începe probele de aptitudini.

Pe 1 septembrie se vor afișa primele note. Tot de atunci, cei nemulțumiți, pot face și contestații.

În această sesiune s-au înscris peste 45 de mii de absolvenți de liceu, iar aproape 30 de mii sunt din actuala promoție. Notele finale se vor afișa pe 6 septembrie.

rootstireaActualitate/Esential
...