Șase persoane, între care patru copii, au fost rănite, luni seara, după ce o autoutilitară în care se aflau, condusă de un șofer băut, s-a răsturnat, în zona localității Sipet, din județul Timiș.

Pompierii din cadrul ISU Timiș au fost solicitați, luni seara, în zona localității Sipet, pentru a acorda primul ajutor medical pentru șase persoane, între care patru copii, ce se aflau într-o autoutilitară care s-a răsturnat în afara carosabilului.

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, atât persoanele adulte, cât și copiii, care aveau vârste cuprinse între 3 și 13 ani, au fost preluate de de echipaje SMURD și de Ambulanță pentru a fi duse la spital.

Polițiștii au stabilit că șoferul care conducea autoutilitara, un tânăr de 24 de ani, era băut, rezultatul testului arătând o concentrație de 1,31 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei, mașina s-a răsturnat.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: opiniatimisoarei.ro

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv