Dincolo de efectele intervenţiei în forţă asupra stării de sănătate a multora dintre manifestanţi, oamenii vor să afle de ce nu au fost identificate persoanele violente din piaţă. Cel care a coordonat operaţiunea a adus argumente ipotetice, în direct la TVR. „Dacă s-ar fi extras agitatorii, protestatarii le-ar fi luat partea”, spune maiorul Laurenţiu Cazan. Experţii au însă alte explicaţii pentru modul în care s-a acţionat vinerea trecută.

<!–

–>

Explicațiile jandarmilor, demontate de experți

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Într-un an și jumatate, în Piața Victoriei, în fața Guvernului au fost nenumărate proteste, autorizate sau nu, și la care au participat mulți dintre cei prezenți și pe 10 august. În mulțime au mai apărut și persoane sau grupuri care incitau, dar forțele de ordine reușeau să-i extragă, ori să-i izoleze. O spun martori dar și specialiști. Fostul sef al Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General al Armatei române a analizat intervenția jandarmilor.

Ei preferă în momentul de faţă să se arate incompetenţi, fără cultură de specialitate, militară. Preferă să se arate în felul acesta, neputincioşi, incapabili să realizeze o situaţie şi chiar periculoşi pentru că au intrat în mulţime cu armament şi muniţie fără să fie protejaţi ei înşişi. Lucrurile acestea ei preferă să le arate aşa decât să recunoască faptul că ei au avut o acţiune cu totul imorală şi ilegală” – Hari Bucur Marcu, expert în probleme de securitate,.

Dar comandantul intervenției de vinerea trecută susține că de data aceasta au fost persoane care au avut drept țintă confruntarea cu jandarmii. Maiorul Laurențiu Cazan ezită să spună însă cine s-ar fi aflat în spatele grupurilor violente.

E clar că au fost persoane care au acționat în mod susținut împotriva forțelor. Scopul a fost unul singur de a tulbura ordinea publică. Cum de nu ii aflam ca sunt unii de acum 6 ani (…) Eu am încredere în instituțiile statului” – maior Laurențiu Cazan, comandantul intervenției din Piața Victoriei.

Domnul maior Laurenţiu Cazan ar fi trebuit să spună aşa: Noi am avut informații că cutarică a organizat grupuri dintr-acestea, cutărică fiind o instituţie, un grup organizat, chiar infracţional,o galerie de fotbal. Nu arunci oameni cu armament şi muniţie în mijlocul unei mulţimi pe care nu o cunoşti. Trebuia să ştie foarte bine de la bun început cine sunt ăia, cine ia organizat, cine ia înarmat” – Hari Bucur Marcu, expert în probleme de securitate.

Comandantul intervenției de săptămâna trecută a declarat ieri în exclusivitate la TVR că nu are ce să-și reproșeze din punct de vedere tactic și al planificării organizatorice. Numărul doi din Jandarmeria Capitalei a fost singurul oficial implicat în evenimentele din 10 august care a făcut declarații publice.

Articole pe aceeaşi temă

Premierul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare către Comisia Europeană, în care susține că pe 10 august s-a încercat înlăturarea pe cale violentă a guvernului

Protestatarii care se consideră victime ale violenţelor din Piaţa Victoriei pot depune plângeri la Parchetul Militar şi în weekend

Parchetul General: Muniția neletală și gazele lacrimogene folosite la protestul din 10 august au certificat de calitate și garanție. Procurorii au primit ordinul de intervenție al acțiunii

Încă o zi de audieri la Parchetul Militar. Noi mărturii despre comportamentul jandarmilor. “Accept faptul că mi-au dat amendă, dar de ce am fost lovit?”

Maiorul Laurențiu Cazan: Am acționat la momentul oportun. Îmi cer scuze față de persoanele care au avut de suferit în mod gratuit

Au fost depuse peste 200 de plângeri împotriva Jandarmeriei. Parchetul Militar încă așteaptă de la Prefectură ordinul de intervenție în Piața Victoriei

Explicaţiile “omului în alb” de la protest. Şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei a explicat de ce au fost atacaţi şi manifestanţii paşnici

Prim procurorul Parchetului Militar: Colegul nostru se afla în zona protestelor, în drum spre domiciliu. Nu a făcut parte din centrul de comandă

Bărbatul care ar fi furat arma femeii jandarm a fost arestat

Studiile arată că expunerea pe termen lung la gaze lacrimogene poate duce la pierderi de sarcină, complicații pulmonare, afectare hepatică sau cardiacă

Și jandarmii depun plângeri. Oamenii legii spun că au fost loviți cu pietre, bile și bare metalice, pe 10 august

Ministrul de Interne va fi audiat, marțea viitoare, în Parlament. Carmen Dan va da explicații despre mitingul din 10 august

Ultima zi de interimat la conducerea Jandarmeriei pentru Sebastian Cucoș. Președinția așteaptă concluziile privind acțiunile în forță de la protestul diasporei

Prima reacție a șefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, după incidentele din Piața Victoriei: Colegii mei și-au făcut datoria și merită respect

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-246.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-246-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Dincolo de efectele intervenţiei în forţă asupra stării de sănătate a multora dintre manifestanţi, oamenii vor să afle de ce nu au fost identificate persoanele violente din piaţă. Cel care a coordonat operaţiunea a adus argumente ipotetice, în direct la TVR. „Dacă s-ar fi extras agitatorii, protestatarii le-ar fi...