O rachetă Delta IV Heavy, aparţinând United Launch Alliance, a fost lansată duminică, 12 august, transportând sonda spaţială Parker într-o misiune fără precedent pentru analiza atmosferei solare, scrie Agerpres.

FOTO: nasa.gov

<!–

–>

Lansarea, desfăşurată de la Launch Complex 37, din cadrul bazei aerospaţiale de la Cape Canaveral, Florida, a fost un succes.

Sonda spaţială Parker – de dimensiunea unui mic automobil – promite să revoluţioneze modul în care înţelegem Soarele, steaua care guvernează Sistemul Solar şi ale cărei “schimbări de dispoziţie” pot afecta toate planetele. Sonda solară Parker va călători prin atmosfera solară, apropiindu-se de Soare mai mult decât orice altă sondă înaintea ei şi fiind pregătită să înfrunte condiţii “brutale” de temperatură şi radiaţii, conform NASA.

Sonda Parker va fi şi primul obiect terestru care va zbura prin stratul exterior al atmosferei solare, coroana, şi va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-196.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-196-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
O rachetă Delta IV Heavy, aparţinând United Launch Alliance, a fost lansată duminică, 12 august, transportând sonda spaţială Parker într-o misiune fără precedent pentru analiza atmosferei solare, scrie Agerpres. ...