Au fost trase trei focuri de armă în fața Spitalului Județean Timișoara, în urma unui scandal care a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, între două clanuri de etnie romă. Membrii celor două familii s-au urmărit cu mașinile.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, scandalul a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, între două familii de etnie romă, care s-au certat în orașul Buziaș. La un moment dat, din localitate au plecat două mașini în care se aflau mai multe persoane, care s-au urmărit până la Timișoara și s-au întâlnit în fața spitalului județean.

Unul dintre bărbații aflați într-o mașină a scos un pistol și a tras trei focuri de armă în aer, astfel că nicio persoană nu a fost rănită.

Până la sosirea echipajelor de poliție, toate persoane au fugit de la fața locului. După o anchetă care a durat toată noaptea, polițiștii din județul Timiș au reușit să-l identifice pe cel care a tras focurile de armă, un bărbat în vârstă de 45 de ani din orașul Buziaș, asupra căruia a fost găsit un pistol Glock, de 9 mm.

La ora transmiterii acestei știri, bărbatul este audiat de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Muniție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

Polițiștii timișeni au întocmit un dosar penal pentru uz de armă letală fără drept, deținere ilegală de armă, pistolul fiind adus din Italia, și contrabandă, cu posibilitatea de extindere, în funcție de cercetări, și pentru tulburarea liniștii publice.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv