<!–

–>

Din nou incendii în Grecia

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

250 de pompieri şi 62 de autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiunea situată la 90 de kilometri nord de Atena.

Toate efectivele regionale au fost transferate către zona sinistrată, a declarat pentru agenţia de presă ANA ministrul Agriculturii, Vangelis Apostolou, care s-a deplasat la faţa locului.

Localităţile Kontodespoti şi Stavros au fost evacuate ca măsură de precauţie, a anunţat guvernul, criticat aspru de opoziţie pentru felul în care a gestionat dezastrul de la sfârşitul lunii iulie.

94 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul care a devastat pe 23 iulie regiunea situată la est de Atena, distrugând staţiunea balneară Mati.

Peste 30 de persoane sunt încă spitalizate.

Guvernul grec i-a înlocuit din funcţii pe şefii poliţiei şi pompierilor după demisia ministrului care se ocupa de ordinea publică.

Partidele de opoziţie au acuzat guvernul că nu a avertizat populaţia în legătură cu pericolul, că nu a dat dispoziţiile necesare pentru o eventuală evacuare a cetăţenilor şi că ar fi încercat să ascundă, timp de mai multe ore, proporţiile dezastrului.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Din nou incendii în Grecia ...