Procurorii și polițiștii solicită ajutorul cetățenilor pentru a identifica unul dintre bărbații care i-ar fi lovit pe cei doi jandarmi la mitingul de vineri din Piața Victoriei, toți cei care îl recunosc fiind rugați să anunțe poliția.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Poliția Capitalei – Serviciul Omoruri, pentru a stabili toate circumstanțele în care au fost agresați cei doi jandarmi vineri seară, roagă cetățenii să-i ajute în identificarea unui bărbat ce apare pe imaginile suprinse din acele momente.

Cei care îl recunosc sunt rugați să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată secție de poliție.

Unul dintre jandarmii loviți de către protestatari vineri seară este o femeie, care se află în prezent la Spitalul Floreasca din Capitală.

“Femeia jandarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care și o domnișoară de 23 de ani care este bine. Era pansată, avea o arsură. (…) Nu are factură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secția de Chirurgie. (…) Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă așteptam la cu totul altceva”, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul unei vizite la Spitalul Floreasca.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv