Actorul britanic Jason Statham se va căsători cu modelul Rosie Huntington-Whiteley, cu care are o relație din 2010, spre sfârșitul acestui an, petrecerea urmând să aibă loc de Revelion, potrivit contactmusic.com.

Jason Statham, în vârstă de 51 de ani, are o relație cu modelul Rosie Huntington-Whiteley, în vârstă de 31 de ani, din 2010. Cei doi s-au logodit în 2016.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru publicația Mail on Sunday că invitațiile de nuntă vor fi trimise în următoarele săptămâni.

Cei doi plănuiseră să se căsătorească anul trecut, însă au amânat nunta pentru că Rosie a rămas însărcinată.

Fiul cuplului, Jack, are 14 luni.

Aceasta este prima căsătorie atât pentru Statham, cât și pentru Whiteley.

Anterior, actorul britanic a avut o relație de șapte ani cu modelul Kelly Brook, de care s-a despărțit în 2004.

Actorul britanic Jason Statham a devenit cunoscut mai ales pentru rolurile de “tip rău”, dar cu intenții bune și are un trecut condimentat cu multe lucruri. A fost sportiv de perfomanță timp de 12 ani, component al lotului național de scufundări, model, dar și vânzător pe piața neagră. Cu un fizic de invidiat și un sarcasm inconfundabil, starul britanic s-a remarcat pe marile ecrane în numeroase filme de acțiune precum “Jaf în stil italian”, “Colateral”, “Revolver” și cele din seriile “Curierul”, “Eroi de sacrificiu” și “Furios și iute”, dar și în comedii de succes precum “Jocuri, poturi și focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels”, “Unde dai și unde crapă/ Snatch”, “Pantera Roz/ The Pink Panther”, “Spioana/ Spy” și recent lansatul “MEG: Confruntare în adâncuri/ The Meg”.

Rosie Huntington-Whiteley este una dintre cele mai celebre top-modele în acest moment. În 2016 și 2017, Huntington-Whiteley s-a situat pe locul al cincilea în topul Forbes al celor mai bine plătite modele din lume.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv