<!–

–>

Urșii, extremă urgență

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Grupul format din  doi bărbați și patru femei din București cobora pe traseul Poiana Coştilei – Buşteni când s-a întâlnit cu o ursoaică însoțit de doi pui. Oamenii s-au speriat, mai ales că animalele blocau poteca de acces. Ața că au sunat la 112 și au cerut ajutor, de teamă că vor fi atacați de fiarele sălbatice.

Jandarmii montani i-au coborât în siguranță pe turiști în oraș. Însă în multe localități din țară oamenii înspăimântați din cauză că urșii atacă tot mai des. Cea mai gravă situație este în Harghita, unde aproape săptămânal au loc incidente. Cele mai multe, în stațiunea Băile Tușnad. În disperare de cauză, autoritățile au decis până la urmă să relocheze câteva ursoaice cu pui și să împuște două exemplare.

Totuși nu se știe cât va mai dura calvarul localnicilor până când măsurile vor fi aplicate. Totul depinde acum de administratorii fondurilor cinegetice.

Săptămâna trecută, localnicii din Băile Tuşnad au trimis o petiţie ministrului Mediului în care au cerut să măsuri imediate pentru relocarea celor peste 20 de de urşi din zonă. În ultima lună, trei localnici şi un turist din stațiune au ajuns la spital cu răni grave provocate de urşi.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Urșii, extremă urgență ...