La aproape trei ani de la Colectiv, România e incapabilă să își salveze pacienții cu arsuri grave. În prezent, sunt doar 11 paturi pentru mari arși. Aproape mereu sunt ocupate. Ieri, de exemplu, când a avut loc explozia urmată de un incendiu într-un bloc din Capitală, doctorii au găsit cu greu un loc pentru bărbatul ars. Ministrul Sănătăţii anunţă că abia acum s-au semnat contractele de proiectare a unor centre pentru astfel de bolnavi.

<!–

–>

Centrele pentru arși, pe hârtie

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Bărbatul care a fost rănit ieri, în București, în explozia urmată de un incendiu, are arsuri de gradul trei pe jumătate din suprafaţa corpului. I-au fost afectate şi căile respiratorii.

Medicii sosiţi la faţa locului l-au stabilizat şi au încercat să îi găsească un spital unde să fie tratat. Toate locurile de la Spitalul Floreasca şi Spitalul de Arşi erau ocupate, aşa că l-au trimis la Bagdasar Arseni.

Problema e că sistemul sanitar românesc e incapabil să trateze toţi pacienţii cu arsuri grave.

În România avem doar 11 locuri de mari arşi care respectă standardele internaţionale. Toate sunt în Capitală: şase la Spitalul Floreasca şi cinci la Spitalul de Arşi.

În ultimii ani, dotarea secţiilor pentru marii arşi din ţară a rămas doar o promisiune.

În Iaşi, de exemplu, sunt 10 paturi pentru pacienții cu arsuri de până la 20% din suprafaţa corpului. Toate sunt amplasate în spaţii improvizate, în Spitalul “Sfântul Spiridon”.

Un spaţiu nou, proaspăt renovat, aşteaptă să fie dotat cu aparatură pentru a putea funcţiona la standarde europene. În noua clinică vor putea fi trataţi şi pacienţi arşi pe suprafeţe mai mari.

Patru centre noi ar urma să funcţioneze în alte oraşe din ţară.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: După incendiul din Colectiv s-a discutat la fel de intens. Din păcate, nu s-a făcut foarte mult. Am reuşit să semnăm contracte pentru proiectarea acestor clădiri. Aceste clădiri trebuiau să fie gata Timişoara, Târgu Mureş, Bagdasar Arseni din Bucureşti, Spitalul Grigore Alexndrescu.

La Spitalul Bagdasar Arseni, de exemplu, au venit acum o lună reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Băncii Mondiale. Le-au spus medicilor că vor ridica o clădire specială pentru aceşti bolnavi în curtea unităţii medicale. Secţia va avea cinci paturi şi o sală de operaţie. Fiecare pacient va fi internat în câte un salon dotat cu propria cadă. Din păcate, va fi gata abia în doi ani din momentul în care se va pune piatra de temelie.

De curând, ministrul Sănătăţii a decis să transfere la un spital din Belgia doi răniţi grav în urma exploziei unui panou electric de la Complexul Energetic Oltenia.

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-133.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-133-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
La aproape trei ani de la Colectiv, România e incapabilă să își salveze pacienții cu arsuri grave. În prezent, sunt doar 11 paturi pentru mari arși. Aproape mereu sunt ocupate. Ieri, de exemplu, când a avut loc explozia urmată de un incendiu într-un bloc din Capitală, doctorii au găsit...