Protestatari pro-avort au aruncat cu pietre și sticle și au incendiat grămezi de gunoaie la doar câțiva metri de intrarea în Parlamentul din Buenos Aires, după ce Senatul argentinian a votat împotriva legalizării avortului, relatează dpa.

Poliția a ripostat folosind gaze lacrimogene și mai multe persoane au fost arestate.

Cu toate acestea, majoritatea celor care au participat la protestele masive pentru și împotriva legalizării avortului și care au urmărit dezbaterea maraton din Senat, în pofida vremii ploioase, au fost pașnici.

Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în țara de origine a Papei Francisc, punând astfel capăt speranțelor organizațiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost aprobat de deputați în iunie.

Treizeci și opt de senatori au spus “nu” textului de lege care autorizează avortul până la 14 săptămâni de sarcină și prevede gratuitatea sa în toate centrele de sănătate ale țării, 31 au votat pentru și doi s-au abținut.

Dezbaterea privind avortul divizează societatea, precum și partidele politice argentiniene, după ce a fost inițiată de președintele Mauricio Macri, care s-a declarat împotriva avortului.

În Argentina, în termenii legislației actuale, avortul este legal numai în caz de viol sau atunci când viața mamei este pusă în pericol, dar potrivit ONG-urilor aproape 500.000 de avorturi sunt practicate în fiecare an.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv