Washingtonul a anunţat, miercuri, că va impune noi sancţiuni Rusiei, după ce a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic împotriva fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Marea Britanie, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cazul Skripal

<!–

–>

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a declarat că Statele Unite au stabilit că Rusia ‘a folosit arme chimice sau biologice, încălcând legislaţia internaţională, ori a folosit arme biologice sau chimice letale împotriva propriilor cetăţeni’, în cazul Skripal.

Heather Nauert a precizat că sancţiunile vor intra în vigoare din 22 august sau în jurul acestei date.

Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi, la 4 martie, în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sudul Angliei. Au fost spitalizaţi vreme îndelungată, în stare foarte gravă. O formă lichidă a agentului neurotoxic Noviciok a fost aplicată pe uşa de la intrare a casei lor.

Inspectorii Organizației pentru Monitorizarea Armelor Chimice au confirmat că a fost folosit Noviciok, un agent neurotoxic dezvoltat în timpul Războiului Rece în Uniunea Sovietică, de puritate înaltă.

Skripal, fost colonel GRU (serviciul de informaţii al armatei ruse), a fost arestat în Rusia în decembrie 2004 pentru că a dezvăluit secrete către serviciul britanic de informaţii externe (MI6) şi s-a refugiat în Marea Britanie după ce a fost eliberat, în 2010, în urma unui schimb de spioni.

Londra este convinsă că Moscova este direct implicată în otrăvirea fostului spion, dar Rusia respinge acuzațiile. Incidentul a declanșat un amplu conflict, care a dus la expulzarea a sute de diplomați de ambele părți. În semn de solidaritate cu Marea Britanie, americanii și peste 20 de state europene au hotărât să expulzeze peste o sută de diplomati ruși.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-104.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-104-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Washingtonul a anunţat, miercuri, că va impune noi sancţiuni Rusiei, după ce a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic împotriva fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Marea Britanie, transmite Reuters, citată de Agerpres. ...