Forțele Navale britanice au trimis un distrugător pentru monitorizarea a două nave militare ruse care au tranzitat Canalul Mânecii, informează site-ul agenției Reuters.

Nava HMS Diamond a fost trimisă din Dover pentru supravegherea distrugătorului rus Severomorsk și a crucișătorului rus Mareșal Ustinov.

“Este vorba de o activitate de rutină pentru Forțele Navale Regale britanice”, a declarat Ben Keith, comandantul distrugătorului britanic HMS Diamond.

Este a doua oară anul acesta când nave militare ruse tranzitează Canalul Mânecii. În ianuarie, fregata britanică HMS Westminster a fost trimisă pentru a monitoriza patru nave militare ruse care s-au apropiat de apele teritoriale britanice. Două fregate ruse – Soobrazitelno și Boiky – și două vase de escortă – Paradoks și Kola – au tranzitat Canalul Mânecii la revenirea din operațiuni desfășurate în Orientul Mijlociu.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv