Uniunea Europeană îndeamnă companiile să intensifice afacerile cu Iranul, a declarat marți Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, părând să ignore sancțiunile impuse regimului de la Teheran de președintele SUA, Donald Trump.

“Facem tot ce putem pentru a menține Iranul în Acordul atomic, pentru a face Iranul să obțină în continuare beneficiile economice pe care acest tratat le oferă poporului iranian, deoarece credem că acest lucru este în favoarea intereselor de securitate nu doar ale regiunii noastre, ci și ale lumii”, a declarat marți Federica Mogherini, în cursul unei vizite oficiale în Noua Zeelandă.

“Dacă există măcar un element al Acordului internațional pentru neproliferare care să dea rezultate, tratatul trebuie menținut. Noi încurajăm în special companiile mici și mijlocii să intensifice afacerile cu Iranul, întrucât pentru noi este vorba de o prioritate de securitate”, a explicat Federica Mogherini, potrivit cotidianului The Guardian.

Marți dimineață, președintele SUA, Donald Trump, a transmis un avertisment țărilor care vor continua relațiile comerciale cu Iranul. “Sancțiunile împotriva Iranului au intrat oficial în vigoare. Sunt cele mai dure sancțiuni impuse vreodată, iar din noiembrie vor ajunge la un alt nivel. Oricine va face afaceri cu Iranul nu va mai face afaceri cu Statele Unite. Eu cer pace la nivel mondial, nimic mai puțin!”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

Donald Trump a semnat luni după-amiază ordonanța executivă prin care sunt reintroduse sancțiunile împotriva Iranului, liderul de la Casa Albă denunțând din nou Acordul nuclear “oribil” semnat de marile puteri cu Teheranul. “Îndemnăm toate națiunile să adopte acțiuni prin care să pună regimul iranian în fața următoarelor opțiuni: fie își schimbă comportamentul amenințător și destabilizator și se poate reintegra în economia mondială, fie continuă pe calea izolării economice”, a declarat Donald Trump luni seară, citat de agenția The Associated Press. Președintele SUA a avertizat că țările care nu întrerup relațiile economice cu Iranul “riscă efecte severe” prin noile sancțiuni. Liderul de la Casa Albă a denunțat din nou Acordul nuclear “oribil și unilateral” semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015. Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acest tratat.

Uniunea Europeană a transmis că Acordul nuclear din anul 2015 “funcționează și își atinge obiectivul” de a limita programul nuclear iranian, subliniind că tratatul este “esențial pentru securitatea Europei, a regiunii și a întregii lumi”.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv