Mihaela Buzărnescu (locul 25 WTA) a ratat calificarea în finala turneului BRD Bucharest Open, după ce a fost învinsă în semifinale, de croata Petra Martici (60 WTA), în două seturi, scor 4-6, 4-6.

La București, altă furie necontrolată

Tenismena care la începutul anului 2017 era pe locul 541 WTA a surprins neplăcut, pentru că în timpul confruntării cu Martici a izbucnit nervos și a înjurat. „De ce p… m… nu”. Românca a fost avertizată de arbitra de scaun și a întrebat: „Ce am spus?” „Nu am de gând să repet”, a replicat arbitra. În ultima vreme, Mihaela a mai avut astfel de ieșiri în decor și a dat impresia că nu-și poate stăpâni nervii. La Roland Garros, în timpul confruntării cu ucraineanca Elina Svitolina, câștigată cu 6-3, 7-5, Buzărnescu a strigat: „Ai făcut ce era mai greu, vito!”

La Eastborune a făcut spectacol

Apoi, la Eastbourne, la partida cu belgianca Kiki Bertens, 3-6, 7-6(5), 6-3, Mihaela s-a apostrofat pe ea însăși, dar și-a descărcat furia și pe arbitra de scaun.

M..ii m..tii!”, „Mănânc mingile astea”, „Înjur de numai pot”, „Te urăsc, arbitro!” și „Mi-ai furat tot ghemul, m…ii mătii de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat!”, a strigat românca.


Tag-uri:
buzarnescu, mihaela, mihaela buzarnescu, tenis, injuraturi


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-874.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-874-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
Mihaela Buzărnescu (locul 25 WTA) a ratat calificarea în finala turneului BRD Bucharest Open, după ce a fost învinsă în semifinale, de croata Petra Martici (60 WTA), în două seturi, scor 4-6, 4-6. La București, altă furie necontrolată Tenismena care la începutul anului 2017 era pe locul 541 WTA a surprins...

Preluat de la EVZ